Fost polițist, încătușat după ce a reacționat dur față de soția sa care îl călcase cu mașina

DE Alex Darvari | Actualizat: 17.11.2022 - 21:32
Locul unde s-a petrecut incidentul.
Locul unde s-a petrecut incidentul.

Controversatul patron al localului “La cumătru”,fFost poliţist, Virgil Carp a ajuns zilele trecute în cătuşe la Secţia 5 Bularga. De ce? Pentru că s-a bătut, la propriu, cu nevasta. De fapt, nevasta ar fi dat cu maşina peste el.

SHARE

Virgil Carp a fost la bază, culmea, poliţist la rutieră, apoi la una din secţiile din municipiul Iaşi. Apoi s-a pensionat şi a preluat restaurantul “La Cumătru” din zona Bucium, din Iași, în apropiere de Spitalul de Psihiatrie Socola. Numai că anul acesta a avut numai ghinion: în luna aprilie la ora 6 dimineaţa, de beat ce era, a pus la pământ cu maşina gardul unei locuinţe şi un stâlp, în zona Bârnova.

Atunci a refuzat să sufle în etilotest iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal. Sâmbătă seara, acesta a putut fi văzut stând “cuminte” la Secţia 5 Bularga, cu mâinile la spate, încătuşat.

“Ciufulit” după o bătaie cu nevasta, Carp a stat liniştit până poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru infracţiunea de violenţe în familie, iar cei doi nu mai au voie să se apropie unul de celălalt deoarece au cerut fiecare ordine de protecţie împotriva celuilalt. Cel care a sunat la poliţie a fost un angajat al restaurantului său, în jurul amiezii.

Bărbatul şi-ar fi lovit soţia de câteva ori, iar când a venit poliţia acesta s-a dovedit a fi recalcitrant. Poliţiştii l-au imobilizat şi apoi încătuşat, apoi l-au transportat la secţie. Aici, bărbatul le-a spus poliţiştilor că soţia a început, după ce l-ar fi lovit cu maşina.

“La data de 12 noiembrie, în jurul orei 14, poliţiştii Secţiei 5 Iaşi au fost sesizaţi prin Apel Unic de Urgenţă 112, de către angajata unui restaurant, din municipiul Iaşi, despre faptul că un bărbat şi-a lovit soţia. La sosirea echipajului de poliţie la faţa locului, bărbatul a declarat că soţia l-a lovit cu maşina, acesta căzând la pământ. Împotriva fiecărei părţi s-a emis ordin de protecţie provizoriu. De asemenea, în cauză a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Poliţist cercetat pentru corupţie
În 2009, poliţistul Virgil Carp a fost cercetat pentru fapte de corupţie, alături de alţi 50 de oameni ai legii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te