Emilian Șoșu, în vârstă de 59 de ani, și Codrina Munteanu, de 32 de ani, ambii din Bacău, au fost dați în urmărire generală, după ce au fost condamnaţi într-un dosar de viol, lipsire de libertate şi şantaj.
Cum a început șantajul
În luna mai 2018, controlorul, Emilian Șoșu – angajat al societății de transport public din Bacău, a depistat-o pe cea care avea să devină victimă că nu avea bilet. Pentru a nu o amneda, Șoșu i-a propus femeii să-i plătească amenda altfel, adică să întreţină relaţii sexuale cu el.
În locul procesului-verbal și amenzii pentru că nu avea bilet de călătorie, controlorul a obligat-o să semneze două declaraţii prin care victima recunoștea a fost împrumutată cu suma de 2.500 lei, iar datoria urmează să o achite prin acceptul de a întreține 15 partide de sex.
Femeia a fost de acord, dar după ce ”convenția” a expirat, victima nu a mai vrut să audă de controlor. De aici, nu a mai fost decât un pas până la șantaj. Șoșu a amenințat-o că va face publice materialele video și fotografice din timpul partidelor de amor pe care le-au avut în mod repetat, scrie cancan.ro