Aplicația dedicată cărții electronice de identitate permite utilizatorilor, într-un format modern și ușor de utilizat, vizualizarea informațiilor personale înscrise pe CEI (inclusiv domiciliul și reședința), autentificarea în sisteme informatice, precum și semnarea electronică a documentelor folosind semnătura electronică avansată.
De unde poate fi descărcată aplicația pentru cartea de identitate electronică. De ce îți trebuie
Documentele semnate cu certificatul pentru semnătură electronică avansată emis de MAI au aceeași valoare ca documentele semnate olograf.
Totodată, aplicația oferă posibilitatea vizualizării informațiilor înscrise în certificatele digitale emise de MAI care sunt stocate pe CEI, precum și resetarea PIN-urilor de autentificare și de semnare (opțiune utilă în situația în care utilizatorul a uitat PIN-ul stabilit inițial).
Pentru a utiliza cartea electronică de identitate este nevoie de un cititor de carduri (integrat în laptop, tastatura PC sau conectat extern) și de aplicația dedicată CEI.
Se lucrează la dematerializarea CEI
În prezent, specialiștii MAI lucrează la dezvoltarea unei aplicații care va permite dematerializarea CEI, respectiv transformarea acesteia într-un document digital, accesibil cetățenilor pe smartphone în orice moment, acest serviciu electronic fiind prevăzut în cadrul proiectului D4eID - Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate, finanțat prin PNRR, cu termen de finalizare luna mai 2026.
Începând de marți, 10 iunie, prin HUB-ul de servicii electronice va fi disponibil serviciul electronic de atestare a domiciliului/reședinței.
Astfel, utilizatorii vor putea obține online, prin intermediul HUB-ului, un certificat care atestă adresa de domiciliu sau reședință, semnat electronic cu certificat calificat de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor pe care îl vor putea transmite pe email oricărei persoane juridice sau fizice interesate.
Prima versiune a acestui serviciu va permite obținerea unui certificat în limba română, dar ulterior va fi disponibilă o versiune multilingvă pentru a putea fi folosit de români în alte țări din Uniunea Europeană, fiind semnat cu un certificat calificat recunoscut la nivelul UE, conform Agerpres.
Prima carte electronică de identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Principalele beneficii ale CEI:
* dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene;
* elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate;
* posibilitatea utilizării ca document de călătorie;
* acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.
Cetățenii pot solicita o carte electronică de identitate chiar și înainte să le expire actualul document de identitate (model 1997).
Ministerul de Interne anunță că aplicația pentru cartea electronică de identitate poate fi descărcată prin accesarea următorului link: https://hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei și poate fi instalată pe laptop sau PC.
'Deținătorii de cărți electronice de identitate (CEI) pot explora beneficiile noului document de identitate cu ajutorul aplicației dedicate CEI, care poate fi descărcată de pe portalul HUB de servicii electronice al MAI, prin accesarea următorului link: https://hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei. Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, pe HUB-ul de servicii electronice al MAI a fost publicat un Ghid pentru utilizarea aplicației dedicate cărții electronice de identitate. Menționăm faptul că aplicația se instalează doar pe o stație de lucru PC sau laptop', precizează MAI într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.
Persoanele interesate să afle mai multe informații despre avantajele noii cărți electronice de identitate pot accesa pagina de internet https://carteadeidentitate.gov.ro/