Emma Price, în vârstă de 32 de ani, din Marea Britanie, a suferit leziuni cerebrale semnificative după ce a încercat să-mi trăiesc viața. Săptămâna trecută, medicii i-au anunțat familia că ea se află în moarte cerebrală și are șanse minime de recuperare, notează The Sun .
Membrii familii s-au pregătit să ia adio de la ea și să oprească luni suportul vital și chiar au început să îi planifice înmormântarea. În mod surprinzător, cu câteva ore înainte de oprirea aparatelor, Emma a deschis ochii. Ea este acum capabilă să comunice prin mișcări ale capului și mici expresii faciale. De asemenea, poate respira fără ventilator mai mult de o jumătate de oră.
„Chiar nu pot explica, nu am plâns niciodată atât de mult în viața mea. Sunt atât de fericiți că este trează. Îi planificasem înmormântarea și nu pregăteam să nu luăm rămas bun de la ea luni. Dar apoi a deschis ochii și am început cu toții să plângem din nou, dar de date acestea erau lacrimi de bucurie. Este în sfârșit pe un drum lung spre recuperare. Nu este altceva decât un miracol”, a declarant mama femeii.
Mama Emmei a declarant că medicii sunt uimiți de progresele făcute de fiica ei de când a suferit leziuni cerebrale semnificative. Ea a spus că familia știe că nu o va mai avea niciodată înapoi pe „vechea Emma” - dar așteaptă cu nerăbdare să o primească acasă pe „noua Emma”.
Familia a strâns mai mult de 4.500 de lire sterline pentru a finanța costurile recuperării medicale a Emmei.
„Are doar 32 de ani și are o familie iubitoare care dorește ca ea să se recupereze complet. A suferit un accident vascular cerebral și leziuni cerebrale. De asemenea, acum este paralizată pe partea dreaptă. Emma se recuperează, ceea ce este uimitor, dar încă are nevoie de mult sprijin din partea tuturor”, a scris fratele pe un site de strângere de fonduri.