544 de cazuri noi de COVID-19, șase persoane au decedat și 126 de pacienţi la ATI

DE Daniel Toșa | Actualizat: 17.08.2021 - 23:10
Coronavirus: 544 de cazuri noi de COVID-19, șase persoane au decedat și 126 de pacienţi sunt la ATI/FOTO: Unsplash

Grupul de Comunicare Strategică anunţă marţi 544 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, cea mai mare valoare din 20 mai. În ultimele 24 de ore, şase persoane au decedat. Numărul pacienţilor cu COVID-19internate însputal a trecut de 1.000, iar dintre aceştia 126 sunt la ATI.

SHARE

„Până astăzi, 17 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.088.053 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.050.342 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 544 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.

În Bucureşti sunt 109 cazuri noi de COVID-19, iar în Constanţa şi Timiş câte 23. Judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Prahova, Suceava şi Teleorman au între 10 şi 20 de cazuri. Judeţele Covasna şi Sibiu nu au raportat niciun caz nou.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 0,17 la nivel naţional. Cele mai mari valori ale acestui coeficient sunt în Ilfov - 0.4 şi în Bucureşti - 0,36.

Citește și: Apartament cu două camere la Mamaia, 1.000 €/noapte. Cinci camere în Dubai, 500 € și o stea în plus

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 82 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 34.359 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.08.2021 (10:00) – 17.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din judeţele Bacău, Constanţa, Ialomiţa, Iasi şi Teleorman

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani şi 3 la categoria 70-79 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi au prezentat comorbidităţi .

Citește și: Sondaj Politico: PNL la 18%, USR PLUS la 12%. PSD și AUR cresc consistent

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.029 Dintre acestea, 126 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.904.549 de teste RT-PCR şi 2.111.404 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuat 15.305 de teste RT-PCR (6.305 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.000 la cerere) şi 23.883 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.588 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.105 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 64.438 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 60 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 703 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 872 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 326 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 162.250 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.573 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 2 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te