Sindicatul Poliției Europol, a spus cine sunt polițiștii care au decoperit furtul banilor de pensie de la Poșta Română din Timișoara. Ei sunt doi agenți de circulație care erau de serviciu în acea zi.
Cei doi se numesc Bogdan și Alexandru.
Cine sunt polițiștii care au descoperit banii de pensii furați de la Poșta Română? Ce făceau?
”Bogdan și Alexandru, colegii noștri de la IPJ Timiș au pus mâna pe 10 mil. Lei, aproximativ 2 mil. euro
Intervenția lor rapidă, spiritul de observație și profesionalismul autentic au făcut posibil ca, în această lună, mii de pensionari din județul Timiș să își primească pensiile la timp și în siguranță.
Cei doi colegi, deși sunt polițiști rutieri și nu au avut cunoștință despre faptă la momentul opririi autorilor, au acționat exemplar în cazul jafului de 10 milioane de lei de la sediul Poștei Române din Timișoara, contribuind decisiv la identificarea și prinderea suspecților, precum și la recuperarea integrală a prejudiciului.
Prin gestul lor, au prevenit o criză socială majoră și au dovedit, din nou, că polițistul nu este doar un funcționar, ci un pilon de stabilitate în comunitate.
Această intervenție nu este doar o reușită profesională, ci și o lecție despre curaj, responsabilitate și atașament față de misiunea publică.
Sindicatul EUROPOL susține și solicită oficial ca cei doi colegi să fie recompensați prin includerea lor pe lista pentru salariile de excelență.
Este momentul ca performanța reală să fie recunoscută, nu mimată. Astfel de fapte trebuie să stea la baza unui sistem care recompensează meritul, loialitatea și eficiența, nu subordonarea și tăcerea.
Milităm constant pentru un climat profesional în care valoarea să fie criteriul de promovare și recunoaștere, iar faptele ca ale colegilor Bogdan și Alexandru să devină standard, nu excepție.
Le mulțumim și le suntem alături”, a transmis Sindicatul Europol..
Cum au descoperit polițiștii furtul?
Chestorul de poliţie Alin Petecel, șeful IPJ Timiș, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, cum s-a desfăşurat întreaga acţiune care a dus la prinderea unuia dintre cei doi bărbaţi implicaţi în acest caz.
Un poliţist de la Drumuri Naţionale şi Europene, din cadrul Serviciului Rutier Timiş, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat, sâmbătă, pe strada Nicolae Titulescu din Timişoara, un autovehicul care, la vederea echipajului de poliţie, ar fi efectuat un viraj brusc, nejustificat, spre dreapta.
„Poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului, reuşind blocarea acesteia pe o stradă din apropiere. La un moment dat, au coborât doi bărbaţi care au încercat să fugă de la faţa locului.
În urma intervenţiei prompte a poliţiştilor, conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, a fost prins. În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculului, eliberate de autorităţile franceze, aparţineau unui alt autoturism. În interiorul maşinii au fost descoperiţi 16 saci conţinând sume considerabile de bani”, a precizat șeful IPJ Timiș, Alin Petecel.
Newsweek a scris despre acest caz
Citește și: Jaf de 10.000.000 la Poșta Română: Erau banii de pensii. Cum i-a descoperit Poliția?
Anchetatorii cred că hoții au acționat la pont.