„Guvernul central chinez o susţine cu fermitate pe şefa executivului Carrie Lam la conducerea Regiunii Administrative Speciale'' Hong Kong, a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, potrivit Agerpres.
Geng nu a comentat direct înfrângerea zdrobitoare a candidaţilor pro-Beijing la alegerile pentru consilieri de district organizate după aproape şase luni de proteste, uneori violente, în fosta colonie britanică.
Carrie Lam a declarat luni că guvernul ei doreşte să „asculte cu umilinţă” populaţia, în urma înfrângerii electorale suferite de guvernul ei.
Purtătorul de cuvânt al Beijing-ului a reiterat faptul că „oprirea violenţei şi restabilirea calmului sunt cele mai urgente sarcini ale Hong Kong-ului în prezent”.
El a reafirmat determinarea ţării sale de a „se opune ingerinţelor în afacerile Hong Kong-ului de către orice putere străină”.
De la începutul manifestaţiilor pentru democraţie, în iunie, în Hong Kong, regimul comunist a susţinut că „revoltele” sunt lucrarea unor elemente anti-chineze manipulate din străinătate.
Presa chineză a cerut la sfârşitul săptămânii trecute cetăţenilor din Hong Kong să meargă în număr mare la urne pentru „a opri violenţa”.