Un bucureștean a postat pe un grup de socializare o imagine dintr-un tramvai al liniei 32 din Capitală. Pe jos și pe scaune este plin de coji de semințe.
Oamenii spun că nu este normal ca nimeni să nu facă nimic pentru a-i opri pe cei care îi deranjează pe ceilalți călători.
Cum arată noile tramvaie de pe linia 32 din Capitală
Bucureșteanul care a postat această imagine pe grupul de Facebook Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti a explicat că deși ne dorim ca lucrurile să evolueze, singura schimbare este doar cea a mijloacelor de transport nu și a mentalității oamenilor.
Citește și: Un tramvai s-a rupt pe Bulevardul Chișinău din Capitală
”De prin linia 32… Unii dintre noi chiar avem pretenții la evoluție, și singura evoluție a fost schimbarea tramvaiului, că “semințele tot același gust are” și melteanul tot meltean rămâne”, scrie bucureșteanul pe platforma de socializare amintită.
Ceilalți utilizatori au grupului au reacționat și au spus că astfel de imagini sunt frecvente în mijloacele de transport în comun preorășenești și în cele care preiau călătorii de la periferie.
”La linia lui 32 ce pretenții să ai cînd toți țăranii care vin din provincie se urcă de la capăt la Rahova! Și în alea(autobuze) preorășenești tot la fel este!”, a scris un internaut.
Citește și: FOTO Pieton, lovit de tramvaiul 32 în zona Piața Rahova din București
Un altul a lăsat un mesaj dur: ”Singurul lucru pe care pot să l spun ,este că nu trebuiau băgate tramvaie IMPERIO pe linia lui 32 ! Cei care circulă cu 32 nu merită să aibă așa ceva ptr că nu știu să le păstreze”
Au fost mesaje în care au fost aduse în discuție și alte comportamente grosolane ale unor călători necivilizați.
”Sunt unii care în general fac asemenea lucruri, picioare pe scaune, vorbit pe "speacher" (speaker n.r) că de, așa e la ei trebuie să audă alții tot!”, a menționat o altă persoană.
Printre cei care s-au băgat în discuție este și o persoană care pare să fie angajat STB
”Și țipați că STB nu face curățenie. Când îți vine seara la retragere vreo 4-5 tramvaie așa, cu 1 singur om pe schimb este greu. Respectați munca altora!”, a scris acesta.
Citește și: Tramvai deraiat în București. Ce s-a întâmplat de această dată. Nu este primul incident de acest fel
”Toți venim de la țară”
O altă persoană spune că nu trebuie să sufere toți călătorii din cauza unora care nu au un comportament civilizat.
”Vi se pare normal ca pentru câteva uscături care fac asta și sunt sigură că aruncă coji de semințe prin toate mijloacele de transport, în care urca cel mai probabil fară să plătească călătoria, considerând că este un serviciu gratuit, noi ceilalți care suntem corecți și plătim acest transport să nu beneficiem de condiții normale de călătorie?
Tramvaiele Imperio asigură condiții normale de călătorie, nu condiții de lux...după părerea mea ar trebui să existe aceste condiții normale pe toate liniile de transport, nu numai pe anumite linii...
Adevărații țărani sunt cu foarte mult bun simț... așa că vă rog nu mai jigniți noțiunea de țăran...cei ce nu respectă pe ceilalți de lângă ei pot fi atât de la țară cât și de la oraș, nu trebuie generalizat că doar cei de la țară fac asta...
Sunt camere în tramvaiele Imperio, dar vatmanul nu știu dacă are în fișa postului să urmărească camerele video...Există și controlori pe Imperio...
Citește și: Un tramvai din București a deraiat și a blocat circulația
Dacă ați circula zilnic pe linia 32 ați putea vedea că sunt mulți oameni civilizați și corecți chiar dacă vin de la țară...până la urma toți avem rădăcini la țară...”, a subliniat un alt utilizator.
În București, linia tramvaiului 32 este cunoscută pentru mai multe incidente.
În luna iunie, un tramvai a deraiat și s-a lovit un altul. S-a întâmplat tot pe linia 32
Tot în iunie, un tramvai a deraiat în zona șoseaua Progresului din București. Două linii, 25 și 47 au fost blocate timp de aproape o oră.
În iunie și iulie au fost probleme pe linia 41. În luna mai, un tramvai a fost blocat pe strada Buzești din cauza unui vagon defect.
Acestea sunt doar câteva dintre incidentele din acest an.