Victoria Spaniei în fața Germaniei, scor 23-21, a declanșat un scandal la Campionatul European de handbal feminin. A fost exact rezultatul care a calificat ambele naționale și a scos Polonia din calcule.
Grupa D a Campionatului European a fost cea mai palpitantă. Gazdele din Muntengru au câștigat toate meciurile și au intrat cu punctaj maxim în faza următoare. Celelalte două poziții calificabile s-au decis chiar în ultima partidă, cea dintre Germania și Spania.
Citește și: VIDEO Semnale acustice lângă epava Titanicului. Ce au descoperit cercetăorii: „Este fascinant”
Cu un minut înaintea finalului, ibericele conduceau cu 23-20. La acest scor, Spania mergea mai departe alături de Polonia, dar ar fi intrat cu zero puncte în grupa principală. Acțiunile care au urmat sunt considerate sfidătoare de polonezi.
În ultimul minut, Spania a intrat în posesia mingii, iar jucătoarele au început să se uite una la cealaltă. Au simulat o acțiune ofensivă, au aruncat pe lângă poartă, apoi au așteptat pur și simplu să primească gol. Smits a pătruns nestingherită prin apărarea ibericelor și a marcat golul care califica ambele formații.
A fost un moment straniu, în care ambele tabere au sărbătorit cu mâinile în aer. Spania a tras de timp la ultima fază, nu a mai atacat poarta. S-a încheiat 23-21!
Citește și: David Popovici, fără rival. Spulberă un nou record la 100 de metri
De ce Spania a dorit ca Germania să meargă mai departe? Pentru a-și păstra punctele și în grupa principală. Cu Germania eliminată și Polonia calificată, punctele din singura victorie a ibericelor nu ar fi contat mai departe. Spania ar fi început pe zero grupa principală și ar fi avut șanse minime la semifinale.
Departajarea între cele 3 formații, Spania, Germania și Polonia, toate cu 2 puncte, s-a făcut la golaverajul din confruntările directe. Iar 23-21 a fost rezultatul perfect pentru Spania și Germania, care au trimis Polonia acasă.
Sport.pl, unul dintre cele mai importante site-uri din Polonia, a titrat după meci: „Spania s-a bucurat la golul Germaniei. Da, cele două au eliminat Polonia!”, potrivit gsp.ro.