Lui Zamolxe sau Zamolxis/Zalmoxis, zeul suprem al dacilor i s-au atribuit puteri supranaturale, de numele său fiind legate numeroase legende.
Însă, în afara misterelor neelucidate, rămân mărturiile istoricilor din Antichitate.
Zamolxe îi făcea pe daci să se creadă nemuritori
Dacii se credeau nemuritori, datorită zeului lor Zamolxe, afirma Herodot, în „Istorii”, în urmă cu două milenii şi jumătate.
Citește și: Orașul din România care este mai vechi decât piramidele: S-au descoperit scrieri de acum 7.000 ani
„Îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxe Realitate şi mit în religia geto-dacilor".
Citește și: Femeia care i-a furat inima lui Mihai Viteazul: I-a devenit amantă și o prezenta întregii lumi
Credința în Zalmoxe a făcut ca geto-dacii să fie singurul popor care a îndrăznit să înfrunte puternica armată persană a regelui Darius.
“Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, în Istorii.
Expediția lui Darius prin ținuturile dobrogene este plasată de cei mai mulți istorici în anul 514 î.e.n. În acel an, Zalmoxis nu se mai afla în viață fiindcă Herodot nu îl menționează ca pe un actant direct în lupta antipersană.
Așadar, Zalmoxis a trăit înaintea atacului persan, în timpul secolului al VII-lea sau la începutul secolului al VI-lea î.e.n. Călătoria lui Herodot pe urmele armatelor persane din Europa de Est a fost efectuată la jumătatea secolului al V-lea î.e.n.
Dacii sacrificau oameni pentru a vorbi cu zeul lor
Istoricul Herodot relata despre obiceiul geto-dacilor de a sacrifica oameni, trimiţându-i ca soli zeului Zamolxe.
“Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxe, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor.
Dacă în cădere omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii.
Mircea Eliade a emis ipoteza că mesagerul era dintre cei iniţiaţi în cultul lui Zamolxis. Acest lucru este acceptat şi de profesorul şi istoricul Ioan Iosif Russu, care afirmă că i se pare logic că iniţierea este un lucru esenţial atunci când este vorba de comuniunea colectivului cu divinitatea.
„Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol spre a- trimite semizeului Zamolxe. Aşadar, este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofie, Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit”, relata istoricul antic Clement din Alexandria.
Cum a dispărut Zamolxe sub pământ
O altă istorisire a lui Herodot prezenta dispariţia acestuia îndelungată, sub pământ.
“Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani.
Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxe să creadă toate spusele lui. Iată ce povestesc c-ar fi făcut el”, afirma Herodot.
Herodot nu a fost convins că Zamolxe a fost zeu
Herodot a fost unul dintre istoricii antici care au furnizat cele mai multe informaţii despre Zamolxe. Nu a fost convins că era zeu. “Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxe a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pithagoras. Fie că Zamolxe n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine”, relata Herodot, potrivit istoricului Ioan Marius Grec.
Strabon relata despre ascensiunea lui Zamolxe, datorată înţelepciunii sale şi a relaţiilor sale cu căpeteniile dacilor. “La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu, iar după aceea a primit şi numele de zeu”, arăta Strabon.
Locuia într-o peșteră
Acelaşi Strabon susţinea că Zamolxe îşi avea lăcaşul într-o peşteră, inaccesibilă oamenilor de rând. Avea un mod de viaţă retras, asemeni unui călugăr. “Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra.
Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei”, scria Strabon.
Care era muntele sfânt al dacilor
Peştera în care locuia Zamolxe se afla pe muntele Kogaionon, potrivit istoricului antic Strabon. Unii cercetători susţin că muntele sfânt, aşa cum era socotit de daci, poate fi identificat cu Godeanu, în timp ce alţi cercetători au susţinut teoria că ar fi vorba de Vârful Gugu.
“Muntele unde se afla peştera a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”, relata Strabon, în Geografia. Un munte sfânt al dacilor exista şi corespunde Dealului Grădiştii, unde se află Sarmizegetusa Regia, relatează istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul "Spiritualitatea Geto-Dacilor" (1986).
Vindeca prin descântece
Ucenicii lui Zamolxe învăţau de la acesta descântece, susţinea filosoful grec Platon, în opera sa Charmide. Platon relata despre zeul dacilor că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască.
“Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide.
Legile lui Zamolxe
Iamblichos, un istoric grec, relata că Zamolxe a fost un trac aflat în slujba lui Pitagora. Întors în ţinuturile Daciei, i-a învăţat pe oameni să fie curajoşi în faţa morţii, convingându-I că sufletele lor sunt nemuritoare.
“Fiindcă i-a educat în acest fel pe geţi şi le-a dat legi scrise, Zamolxe este socotit de către ei drept cel mai mare dintre zei”, scria Iamblichos, în lucrarea sa „Viaţa lui Pitagora”. Unii autori antici îl vedeau pe Zamolxe ca pe un reformator care a lăsat moştenire poporului dac un sistem de legi şi norme morale.
Hellancios din Mitilene relata, în opera sa “Obiceirui barbare”, că Zamolxe ar fi fost un grec care a arătat geţilor din Tracia ritul iniţierii religioase. “El le spunea că nici el, nici cei din tovărăşia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile”, relata istoricul antic, citat de Ion Horaţiu Crişan în volumul “Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).
Legenda lacrimilor lui Zamolxe
Una dintre legendele despre zeitatea dacică provine din Polovragi, zona din Munţii Parâng în care se află Peştera Polovragi. Se spune că aici ar fi locuit Zamolxe şi în aceeaşi peşteră, vracii se foloseau de o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, ca remediu împotriva bolilor.
Legenda lui Zamolxe a fost redată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”. Era descris ca un zeu protector care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplângeau soarta poporului dac cucerit de romani.
Desigur, există și legenda tunelurilor din Carpați, însă aceasta nu a fost niciodată probată.
Adepții teroriilor conspirației susțin că, sub Munții Orăștie, leagănul civilizației lui Zamolxe, de-a lungul mileniilor ar fi fost construită o rețea amplă de tuneluri și încăperi în care dacii se retrâgeau din calea migratorilor.
Tunelurile dacice, de zeci de kilometri, ar traversa munţii din zona masivului Bucegi până în apropiere de Peştera Urşilor, din Carpaţii Occidentali. Mai mult chiar, ar exista galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul, din masivul Ceahlău, pe ale căror vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care formau „Triunghiul de aur” al Daciei.
Nu exsită însă nicio dovadă a existenței acestor tuneluri, mai ales că dacii nu ar fi avut posivilitatea tehnică de a le realiza în acele vremuri.
