”În Ţinutul Secuiesc, din 2016, numărul crescut de urşi a ameninţat tot mai mult viaţa oamenilor şi bunurile acestora", a scris pe Facebook Barna.
Tanczos Barna a decis la plecare
"În ultimele 905 de zile, UDMR a lucrat pentru a proteja vieţile şi bunurile, precum şi pentru a soluţiona convieţuirea om-urs pe termen lung, respectiv pentru a pune pe baze solide profesionale gestionarea populaţiei de urs din România", a explicat fostul ministru.
Acesta anunţă că a semnat ordinul care prevede cotele de prevenţie la urs brun.
”Astăzi, în ultima zi a mandatului meu de ministru al Mediului, am semnat ordinul care completează pachetul de legi pentru gestionarea populaţiei de urs.
Citeşte şi: Sanctuarul urşilor din Beliţa, Bulgaria, se redeschide pentru vizitatori
Pe baza acestuia, am aprobat, din nou, cote de prevenire şi intervenţie pentru populaţia de urşi: 426 exemplare pot fi îndepărtate cu scop de prevenţie şi 55 exemplare cu scop de intervenţie”, a mai precizat demnitarul, conform News.ro.
Potrivit acestuia, ordinul de ministru a fost transmis către Academia Română, pentru avizare, după care va fi publicat în Monitorul Oficial.
Pe 4 mai, Tanczos Barna anunţa că a dezbătut ordinul care stabileşte cotele de prevenţie la urs brun, cu specialiştii şi reprezentanţii ONG-urilor de mediu, şi transmitea că ”viaţa umană este mai presus de orice”.
Citeşte şi: VIDEO Parada animalelor în Munții Făgăraș, în anul 2022: Imagini inedite cu zimbri, urși sau iepuri
Reprezentanţii Agent Green afirmau însă că ordinul supus dezbaterii conţine erori crase, din punct de vedere legal, ştiinţific şi moral, şi va amplifica problema, în loc să o rezolve.
Organizaţia susţine că ordinul vizează împuşcarea urşilor, predominant masculi mari, ”adică exact interesul industriei de vânătoare”.