Legea a intrat în vigoare la 3 septembrie. Legislația secundară, adică hotărîrea de guvern, care s-a dat săptămâna trecută, nu putea fi dată înainte ca legea să intre în vigoare.
"Nu se poate, trebuie să aibă o bază în legislația primară. După ce HG a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial (vineri), urmează să existe acea interconectare de date", spune demnitarul.
Ligia Deca discută cu inspectorii şcolari
Procedura e destul de anevoioasă. Consiliile județene trebuie să transmită inspectortatelor şi, operatorilor de transport datele de interconectare.
Școlile trebuie să colecteze care este ruta și care sunt operatorii pe care îi vor folosi, pentru a se putea emite biletele și abonamentele.
Citeşte şi: Ligia Deca: „Activităţile din programul ''Săptămâna verde'' vor putea varia mai mult”
"Deci, va mai dura puțin, două, trei săptămâni. Noi chiar mâine vom convoca o întâlnire cu inspectorii școlari, pentru a grăbi acest proces, pentru ca această fereastră de tranziție să fie cât mai scurtă", a spus Ligia Deca.
Citeşte şi: Ligia Deca face audit informatic, pentru a elucida căutarea locuţiunii adverbiale "de bună voie"
"Important este că, pe mecanismul nou, nu va mai fi vorba despre avans din partea familiilor. Practic, ei ar trebui să primească biletele și titlurile de transport nu pe sistem de cont ci direct, fără să mai fie un flux financiar care presupune un avans din partea familiilor", a explicat demnitarul, conform Ştirile TVR.
"Depinde foarte mult și de colaborarea cu cei din consiliile județene și de rapiditatea cu care școlile și inspectoratele reușesc acest schimb de date", a concluzionat ministrul Educaţiei.