CCR declară CASS la pensii peste 3000 lei, constituțională. 600.000 români nu vor mai fi coasigurați

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 22.07.2025 - 11:51
Ilie Bolojan, premierul României - Foto: Guvern
Ilie Bolojan, premierul României - Foto: Guvern
CCR a declarat CASS la pensie peste 3000 lei constituționale. 600.000 români nu mai sunt coasigurați - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
CCR a declarat CASS la pensie peste 3000 lei constituționale. 600.000 români nu mai sunt coasigurați - Foto: Freepik (rol ilustrativ)

CCR a decis că CASS la pensia de peste 3.000 de lei este constituțională. În acest context 600.000 de români nu mai sunt coasigurați.

SHARE

Curtea Constituțională a respins în unanimitate, sesizarea depusă de parlamentari din opoziţie cu privire la primul pachet de măsuri fiscal-bugetare pe care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea.

Printre aceste măsuri se află și aplicarea CASS la pensiile peste 3.000 de lei. De asemenea, pachetul mai prevede majorarea cotelor de TVA, creșterea accizelor, tăierea sporurilor și plafonarea pensiilor și salarilor.

CCR declară CASS la pensii peste 3000 lei, constituțională. 600.000 români nu vor mai fi coasigurați

Newsweek a scris recent că impunerea CASS la pensie a fost atacată oficial la Curtea Constituțională.

Din momentul în care a fost introdus CASS la pensie, cei care au susținut că măsura e neconstituțională au spus că pensia este un drept câștigat care nu mai poate fi luat.

Cei care cred că decizia este constituțională susțin că, dimpotrivă, contribuțiile la asigurările de sănătate nu reprezintă o tăiere de pensie în adevăratul sens al cuvântului. Este doar plata unui serviciu de care pensionarul beneficiază și pentru care - până azi - nu a plătit.

CCR a declarat CASS la pensie peste 3000 lei constituționale. 600.000 români nu mai sunt coasigurați - Foto: Freepik (rol ilustrativ)

Dar, de la 1 august pensionarii care au pensie peste 3.000 de lei plătesc și CASS și impozit după următoarea formulă:

Impozit pensie = 10% din diferența dintre valoarea pensiei din care scădem pragul de 3.000 de lei

CASS se plătește doar după ce se scade și impozitul din pensie.

CASS la pensie = 10% din diferența dintre valoarea pensiei după impozitare din care scădem pragul de 3.000 de lei.

Iată cu ce bani rămân pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei după ce vor plăti CASS:

Pensie 3.500 lei. CASS va fi de 50 lei. Pensie după plata CASS = 3.450 lei

Pensie 4.000 lei. CASS va fi de 100 lei. Pensie după plata CASS = 3.900 lei

Pensie 4.500 lei. CASS va fi de 150 lei. Pensie după plata CASS = 3.850 lei

Pensie 5.000 lei. CASS va fi de 200 lei. Pensie după plata CASS = 4.800 lei

Pensie 6.000 lei. CASS va fi de 300 lei. Pensie după plata CASS = 5.700 lei

Citește și: Cu ce pensie rămân pensionarii după ce vor plăti impozit și CASS? Pierderile ajung și la 800 lei

Ce se întâmplă cu persoanele coasigurate?

O nouă schimbare după introducerea CASS la pensii. Soția, soțul, părinții mai sunt coasigurați doar până la 1 septembrie, potrivit ordonanței austerității care ar urma să intre în vigoare. Vă spunem cât vor plăti ca să aibă CASS.

Ministrul Manole a susținut că „sunt 650.000 de persoane care, în momentul de faţă, sunt coasigurați pur și simplu pentru că dețin calitatea de soț, soție sau părinte a unei persoane asigurate”. Ministrul muncii a spus că „în ceea ce privește persoanele coasigurate, și acesta este, dacă vreți, şi un element de echitate socială”.

Coasiguraţi pot fi doar soţul, soţia, părinţii fără venituri fiscalizate proprii. NU și copiii. Ei fac parte din cele 19 categorii de persoane asigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi scutite de la plata CASS.

Citește mai multe detalii aici: Soția, părinții vor mai fi coasigurați la sănătate doar până la 1 septembrie. Cât vor plăti CASS?

Măsurile asumate de Bolojan în Parlament

Reamintim că pe 7 iulie, premierul Bolojan și-a asumat, în Parlament, pachetul nr. 1 cu măsuri fiscale. 

Printre acestea se numără și impunerea CASS la pensiile de peste 3.000 de lei. 

Iată ce cuprinde acest pachet

Reorganizarea TVA: Cota standard va fi de 21%. Cota redusă va fi de 11% (pentru alimente de bază, medicamente, lemn de foc, cărți, canalizare, energie termică, HoReCa – temporar)

Creșterea necesară a unor accize. Vor crește cu 10% accizele la alcool și carburanți. De asemenea, vor crește accizele și pentru tutun.

Introducerea CASS pentru pensii peste 3.000 lei. Se plătește doar pentru partea care depășește acest prag. Obiectivul dorit este creșterea numărului de contribuabili la sănătate de la 6 milioane, la 8 milioane. 

Taxarea capitalurilor mari: Impozitul pe dividende rămâne 10% în 2025, apoi va ajunge la 16%, începând cu 1 ianuarie 2026 și profiturile suplimentare ale băncilor și companiilor de jocuri de noroc se impozitează mai mult, iar câștigurile companiilor de jocuri de nororc vor fi suprataxate.

Înghețarea unor cheltuieli bugetare: În anul 2026 se îngheață salariile și pensiile din sistemul public și Se limitează angajările și sporurile nejustificate.

Citește și: Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pentru măsurile fiscale: „Este o urgență națională”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te