„Orice om vede că în spatele atacului este frica de PNL și de Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale, numai că acestă frică i-a făcut să depășească orice limită a bunului simt cu atacuri inimaginabile la partenerii de guvernare. Ce diferență mare între comportamentul Partidului Național Liberal și a lui Nicolae Ciucă, și amintesc aici eleganța și corecta rocadă de premieri din vara anului trecut, și aroganța, tupeul și lipsa de respect la colegii din PSD. Sunt oare cei din PSD atât de siguri pe ei că au un număr așa mare de voturi de nu mai au nevoie de nimeni și de nimic? Sunt așa de siguri că s-au terminat toate problemele României de rezolvat?
Nu s-au terminat! Se arată vremuri grele, și în loc să se ocupe de agricultură, să ne spună ce vor să facă în acest an catastrofal de secetă, cum să ajute fermierii, cum să rezolvăm criza apei, cum să oprim scumpirea produselor alimentare, cum să facem pregătirea pentru iarnă, ei aruncă cu pietre în partenerii cu care încă guvernează.
Ce schimbare de macaz de joi până sâmbătă, adică a fi mironosițe la Bruxelles ca să obții clemență pentru depășirea deficitului bugetar, să deblocam tranșele de bani europeni, pentru români, atunci ai nevoie de partenerii de guvernare, iar acasă le pui masa în cap. Oricâte argumente ar fi că vine campania electorală, minima onoare și decență ar fi trebuit să îi facă să fie mai ponderați.
Le sugerez celor din PSD să rezolve confuzia creată în rândul pensionarilor, sute de mii de pensionari sunt șocați că la TV au văzut faptul că le cresc pensiile și în cutia poștală le-au scăzut. E treaba Ministerului Muncii să recunoască acestă bâlbâială de comunicare și de legiferare în domeniul pensiilor, pentru că noi, liberalii, am susținut și susținem mărirea pensiilor, dar în graba PSD de a fura startul au creat haos.
Le sugerez celor din PSD să dea drumul la finanțarea spitalelor prin fonduri și împrumuturi europene, deoarece s-a întârziat mai bine de un an cu actul normativ care să nominalizeze spitalele ce urmează să fie finanțate, s-a mai pierdut un an când se puteau construi niște spitale, și asta e în grădina Ministerului Sănătății condus de PSD.
Atunci când ne-am aliat, am explicat populației că este nevoie de stabilitate, că e război la graniță și că trebuie să strângem rândurile, mă întreb acum: nu mai este război la graniță? Se plimbă dronele rusești prin deltă! Atunci când am făcut Coaliția am spus că trebuie să atragem mai repede și mai eficient fondurile europene, acum nu mai e nevoie de atras fonduri europene? Stăm așa de bine la acest capitol? De ce vreți domnilor din PSD să dați cămașa pe foc doar din dragul alegerilor care vin crezând că așa le veți câștiga?
Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din Europa, un partid care s-a testat în alegerile locale și a făcut un scor de aproape 30%, vă garantez că are capacitate de a se mobiliza, să lupte pentru ca în alegerile prezidențiale, președintele partidului, domnul Nicolae Ciucă, să intre garantat în turul 2 și asta pentru că este un om integru, un om cu carieră remarcabilă, un om de onoare și vine cu pregătire profesională inclusiv pentru a deține funcția de președinte a României. Acesta este un om cumpătat, un om simplu, un om pe care românii se pot baza, și de care românii au nevoie.
De ce vă temeți nu o să scăpați!”, a zis Flutur.