VIDEO Jurnalist BBC, bătut și arestat la un protest în Shanghai împotriva președintelui Xi Jinping

DE Elena Andrei | Actualizat: 29.11.2022 - 18:28
jurnalist BBC este bătut de polițiști la un protest în Shanghai/Foto: twitter

Edward Lawrence, jurnalist la BBC, a fost arestat de poliție în Shanghai, la locul protestelor de duminică seara, potrivit BBC, care a prezentat o înregistrare cu un telefon mobil.

SHARE

Jurnalistul a fost eliberat între timp, dar Marea Britanie și-a exprimat indignarea pentru modul în care a fost tratat acesta, lovit de poliție".

Protestele au izbucnit în toată China, într-o rară manifestare de disidență împotriva Partidului Comunist aflat la putere, declanșate de furia față de politica tot mai costisitoare a țării, „zero-Covid”, care nici măcar nu a dat roade.

Mii de protestatari au cerut înlăturarea liderului chinez Xi Jinping, care, timp de aproape trei ani, a supravegheat o strategie draconică, cu teste forțate în masă, închideri, carantină brutală și urmărire digitală, cu un cost uman și economic devastator.

„BBC este extrem de îngrijorat de tratamentul aplicat jurnalistului nostru Ed Lawrence, care a fost arestat și încătușat în timp ce acoperea protestele din Shanghai. În timpul arestării, a fost bătut de poliție. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce el lucra ca jurnalist acreditat”, a comunicat BBC.

„Este foarte îngrijorător faptul că unul dintre jurnaliștii noștri a fost atacat în acest mod în timp ce își îndeplinea atribuțiile. Nu am primit nicio explicație oficială sau scuze din partea autorităților chineze, în afară de o afirmație a oficialilor care l-au eliberat ulterior că l-au arestat pentru binele său, în cazul în care ar fi fost prins în mulțime. Nu considerăm că aceasta este o explicație credibilă”, se continuă în comunicat.

Ministrul britanic de Interne, James Cleverly, a cerut Chinei să respecte libertatea de exprimare și dreptul oamenilor de a protesta, subliniind că jurnaliștii trebuie să își poată face treaba fără a fi intimidați.

Beijingul a adresat un protest exagerat Guvernului britanic în legătură cu „comentariile pripite” ale Regatului Unit despre jurnalistul BBC bătut în Shanghai.

„Comentariile Marii Britanii pe această temă denaturează faptele și le considerăm ca fiind o imixtiune flagrantă în politica internă a Chinei, prin urmare, protestăm cu hotărâre împotriva acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian.

Diplomatul chinez a precizat că, atunci când poliția i-a cerut să părăsească zona aglomerată, jurnalistul BBC a refuzat și nu a informat forțele de ordine că este un lucrător media. 

„Poliția a urmat procedura standard", a adăugat Zhao Lijian.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te