Într-o discuţie transmisă la televiziune, Putin a fost arătat întrebându-l pe Lavrov dacă există o şansă de a se ajunge la un acord care să răspundă îngrijorărilor de securitate ale Rusiei, sau Moscova este doar târâtă în negocieri fără sfârşit.
„Noi am avertizat deja nu o singură dată că nu vom permite negocieri nesfârşite pe probleme care necesită o soluţie astăzi', a răspuns Lavrov. Dar, „în calitate de ministru al afacerilor externe, trebuie să spun că există întotdeauna şanse. Mi se pare că posibilităţile noastre sunt departe de a fi epuizate. În acest stadiu, aş sugera continuarea şi extinderea lor”, a adăugat ministrul rus de Externe, citat de Reuters şi AFP, conform Agerpres.
Citește și: Moscova decide dacă recunoaște independența celor două regiuni pro-ruse din Ucraina | Newsweek Romania
Potrivit Reuters, declaraţiile par să semnaleze o reducere a probabilităţii unei acţiuni militare iminente a Rusiei după avertismentele repetate din partea SUA potrivit cărora Moscova ar putea ataca Ucraina în orice moment.
Lavrov a susținut că a primit răspunsuri „nesatisfăcătoare” la o scrisoare trimisă statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO cu privire la 'securitatea indivizibilă', o referire la plângerile Rusiei că Ucraina şi Occidentul îşi întăresc securitatea pe seama Rusiei şi că aceasta ar constitui o încălcare a tratatelor internaţionale.
„Am primit răspunsuri nesatisfăcătoare, niciunul dintre omologii mei nu a răspuns mesajului meu direct. De aceea, vom continua să căutăm o reacţie concretă de la fiecare stat”, a adăugat el.
Aceste declaraţii survin în ajunul deplasării pe care o va face la Moscova cancelarul german Olaf Scholz, din suita vizitelor unor responsabili europeni de rang înalt care încearcă dezamorsarea crizei ucrainene.
Puterile occidentale se tem că Rusia ar putea declanşa o invazie în Ucraina, intenţie dezminţită în mod repetat de Moscova.