„Părăsim Guvernul cu capul sus, demiterea mea este sfârşitul Dreptei unite şi înseamnă destrămarea Coaliţiei", a declarat presei Jaroslaw Gowin, liderul partidului Acord, una dintre cele trei formaţiuni ale coaliţiei conduse de Lege şi justiţie (PiS), după ce premierul Mateusz Morawiecki l-a demis din postul său de vicepremier.
Partidul lui Jaroslaw Gowin are zece deputaţi în Camera Inferioară a Parlamentului şi ieşirea sa din Guvern ar putea provoca pierderea majorităţii guvernamentale.
El a precizat că a aflat despre demiterea sa din presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Mueller, anunţând-o în cadrul unei conferinţe de presă.
Pentru a-şi menţine majoritatea, PiS va trebui acum să negocieze cu deputaţii altor partide şi în special ai extremei drepte.
Citește și
Interviu Fox News: Viktor Orban se plânge că a devenit „oaia neagră a UE” și îl regretă pe Trump
Polonia trebuie să rămână membră UE, dar nu cu orice preț, avertizează ministrul Justiției
Anunţând demiterea lui Gowin, purtătorul de cuvânt al Guvernului i-a reproşat acestuia că nu a făcut destul pentru a avansa lucrările privind o mare reformă economică.
Jaroslaw Gowin reproşează acestei reforme, în mare parte fiscală, că afectează în principal clasa medie.
„Am anunţat să Drepta unită nu va creşte impozitele. Totuşi, proiectul de lege fiscală recent prezentat de premierul Mateusz Morawiecki înseamnă o creştere drastică a impozitelor nu numai pentru antreprenori, ci şi pentru toate persoanelor întreprinzătoare, clasa de mijloc", a declarat el presei, potrivit AGERPRES.