Patriarhul Ierusalimului a declarat: „Sunt pregătit pentru un schimb, indiferent de natura lui, dacă acest lucru va duce la eliberarea lor, dacă asta va aduce copiii înapoi acasă. Nu există nicio problemă. Sunt complet disponibil.”
Patriarhul Ierusalimului se oferă ca jertfă teroriștilor Hamas în schimbul copiilor ținuți ostatici
El a subliniat că primul pas este să se încerce obținerea eliberării ostaticilor, altfel nu va mai fi posibil să se oprească ofensiva terestră. Patriarhul a spus: „Suntem pregătiți să ajutăm, chiar și eu personal.”
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a declarat despre situația ostaticilor: „Efortul nostru este de cea mai înaltă prioritate națională în privința răpiților și ne concentrăm asupra acestei chestiuni ca pe o prioritate de prim rang. Forțele de apărare israeliene lucrează non-stop pentru a-i aduce pe cei răpiți înapoi.”
Armata israeliană a făcut o declarație de presă confirmând că Hamas deține 199 de ostatici în Gaza.
Citește și: Israelul anunță evacuarea rezidenților, pe o distanţă de 2 kilometri, până la frontiera cu Libanul
Aceștia au fost capturați sâmbătă, pe 7 octombrie, când membrii Hamas au rupt gardul de la granița israeliană în sudul Israelului și au atacat un festival de muzică și mai multe așezări, soldându-se cu peste 1.300 de israelieni uciși, potrivit The Guardian.
Citește și: VIDEO Un terorist Hamas care ciuruiește casele civililor israelieni și-a filmat propria moarte
Peste 2.750 de persoane au fost ucise în atacurile de răspuns ale Israelului asupra Fâşiei Gaza, un mic teritoriu guvernat de Hamas şi asediat de Israel, conform autorităţilor locale.