El a făcut această declarație înainte de a pleca, împreună cu ministrul său de interne, Gerhard Karner, în vizită în Bulgaria, unde luni se vor duce personal să vadă ce se întâmplă la frontiera cu Turcia, acolo unde Viena este de părere că ar trebui construit un gard cu fonduri de la Comisia Europeană, scrie News.ro.
Sofia are nevoie de „un sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia", a declarat cancelarul austriac. „Gardul de la graniţa cu Grecia poate servi drept model în acest sens", a arătat el.
Înaintea vizitei sale în Bulgaria, Karl Nehammer a subliniat însă că Austria îşi menţine împotrivirea faţă de extinderea Schengen."Numărul mare de imigranţi ilegali arată că sistemul Schengen este stricat. Cât timp acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nu poate exista o extindere", şi-a reafirmat cancelarul poziţia exprimată şi la sfârşitul anului trecut.
"Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, iar Germania, de exemplu, efectuează controale la frontieră cu alte ţări membre Schengen, cum ar fi Austria, la fel ca multe alte ţări europene, nu putem extinde acest spaţiu. Prin urmare, dreptul de veto al Austriei asupra Spaţiului Schengen rămâne în vigoare până când situaţia se va schimba în mod fundamental", a transmis sâmbătă cancelarul austriac într-un comunicat citat de agenţia APA, preluată de „Die Presse”.
În decembrie 2022, Austria s-a folosit de dreptul de veto şi a împiedicat aderarea la Schengen a Bulgariei şi României, invocând migraţia ilegală. În schimb, nu a avut obiecţii în privinţa Croaţiei, care a aderat, la începutul anului, la spaţiul fără controale la frontiere.