Responsabilii militari americani cred un razboi cu China este posibil prin 2027, fapt care a derminat serviciile maritime să accelereze modul în care repara și modernizează navele, dar și pregătirea echipajelor pentru luptă. Apoi, SUA cresc producția de drone maritime.
„Nu putem continua să facem lucrurile așa cum am fost”, a spus vice-amiral Brendan McLane, comandantul Flotei Forțelor Navale de Suprafață din Pacific, săptămâna trecută, în cadrul celui de-al 37-lea Simpozion național al Navy Surface Warfare, arată stripes.com.
Marina SUA pregătește războiul cu China cu drone maritime de 160.000.000$. Când ar începe confruntarea?
În ultimii ani, Marina a fost afectată de întârzieri de luni de zile în programele de construcții navale, precum și de probleme de întreținere a navelor mai vechi care pot fi desfășurate în caz de conflict.(...) Navele dislocabile petrec timp suplimentar pe mare , iar în cazul navelor de pe Coasta de Vest (Pacific-n.red.), au fost trimise dintr-o zonă de operațiuni în alta.
Întârzierile, împreună cu un ritm operațional crescut, au condus la îngrijorări cu privire la câte nave americane sunt pregătite să lupte la un posibil conflict cu o marina chineză în creștere. Marina SUA este structurată pentru a avea 1/3 din flotă în întreținere, 1/3 în pregătire și 1/3 pe sau pregătită pentru desfășurare. Dar întârzierile persistente în toate fazele ciclului de viață al unei nave ar putea însemna că navele nu sunt pregătite pentru luptă.
Pentru a aborda acest lucru, amiralul Lisa Franchetti, șeful operațiunilor navale, a prezentat în toamnă o inițiativă în Planul său de navigație din 2024 pentru marine, pentru a avea 80% din flotă pregătită pentru o posibilă luptă cu China până în 2027.
Citește și: VIDEO Blindatele Bradley ale SUA, vedete în Ucraina. Costă 3.000.000$ și fac prăpăd printre ruși
„Avem nevoie de o flotă mai mare, fiecare studiu pe care l-am făcut din 2016 arată asta, dar va dura ani și resurse semnificative pentru a ne extinde baza industrială tradițională pentru a produce platformele, munițiile și capacitățile la scara de care avem nevoie”, a spus Franchetti în timpul simpozionului.
Liderii marinei s-au adunat la simpozion pentru a oferi apeluri la acțiune despre care au spus că ar putea ajuta la propulsarea planului lui Franchetti.
Citește și: General american: „Rusia se dezintegrează. Va fi un nou val de refugiați, haos nuclear”
McLane a prezentat actualizări ale „Surface Warfare: The Competitive Edge”, un document strategic lansat în 2022, care a subliniat pașii pe care ar trebui să îi ia Marina pentru a îmbunătăți capacitățile de luptă ale navelor sale. Documentul a fost actualizat pentru a-l alinia cu obiectivul Planului de navigație 2024 al Marinei de a avea 80% din navele sale gata de luptă până în 2027.
Dronele se construiesc pe bandă rulantă
Pe de altă parte, pe măsură ce forțele armate din întreaga lume adoptă platforme fără pilot, US navy a decis să mărească producția de drone de recunoaștere autonomă globală (GARC) la 32 de unități pe lună pentru a contracara China, arată eurasiantimes.com.
GARC-urile de aproape 5 metri, construite de Maritime Applied Physics Corp, au fost livrate pentru prima dată Squadronului 3 de nave de suprafață fără pilot al Marinei SUA (USVRON 3) în februarie anul trecut. Potrivit datelor privind contractele guvernului SUA, Departamentul Apărării a angajat deja peste 160 de milioane de dolari pentru sistem.
Contraamiralul Kevin Smith, ofițerul executiv al programului Marinei pentru nave fără pilot, a a fost întrebat când se așteaptă să atingă ținta de producție de 32 de GARC pe lună. „Nu suntem încă acolo (dar n.red.) producția crește”, a spus Smith. Conform rapoartelor, 24 de GARC au fost deja livrate Marinei SUA.
Dotarea US Navy, cea mai puternică forță navală din lume:
Clasa Nimitz -10 portavioane
Foto: Profimedia Images
Nave de asalt amfibiu clasa Tarawa - 1 buc.
Nave de asalt amfibiu clasa Wasp - 8 buc.
Nave de asalt amfibiu clasa America - 1 buc.
Crucișătoare din clasa Ticonderoga - 22 buc.
Foto: Profimedia Images
Distrugătoare din clasa Arleigh Burke - 61 buc.
Foto: Profimedia Images
Fregate din clasa Oliver Hazard Perry - 19 buc.
Submarin clasa Ohio - 18 buc.
Foto: Profimedia Images
Submarin clasa Los Angeles - 43 buc.
Submarin clasa Seawolf - 3 buc.
Submarin clasa Virginia - 9 buc., 5 în construcție