Kim Ju Ae, pe listă. Dictatorul Kim Jong-un se afişează cu fiica lui

DE Alexandru Pop | Actualizat: 08.02.2023 - 20:31

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un și-a adus una dintre fiice, la un banchet militar, fata apărând în centrul atenției, în majoritatea fotografiilor. Ar fi un indiciu că este posibil ca liderul suprem de la Phenian să o pregătească pentru conducerea statului.

SHARE

Deși secretomania este politică de stat în Coreea de Nord, Kim a părut, în ultimii ani, tot mai deschis la a-și prezenta familia către public, soția sa și fiica fiind tot mai prezente la evenimente și în locuri în care dictatorul își construiește imaginea internă și internațională.

Fata, cunoscută cu numele de Ju Ae, are în jur de 9 ani și s-a alăturat tatălui și mamei, Ri Sol Ju, într-o vizită la o bază militară. Acolo s-a desfășurat un fastuos banchet pentru aniversarea de 75 de ani a Armatei Populare Coreene, a scris presa de stat nord-coreeană, conform Digi24.

Citeşte şi: Kim Jong-Un promite să construiască "cel mai puternic" arsenal nuclear din lume, peste SUA sau Rusia

Presa de stat a scris că „a fost un vis devenit realitate pentru militari să-l vadă pe Kim și pe respectata sa fiică”. La banchet, fata a fost așezată în centrul mesei, în dreapta și în stânga ei fiind Kim și soția acestuia.

Într-o țară în care familia Kim și armata sunt atotputernice, prezența ei în centrul fotografiilor la un eveniment important dă semnale clare, este de părere Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.

„Expunându-și ostentativ soția și fiica, Kim vrea să le arate observatorilor locali și străini ca familia sa și armata sunt legate inseparabil”, a mai spus el.

Citeşte şi: FOTO Kim Jong-un și-a scos „mult iubita fiică” în lume, la lansarea unei rachete intercontinentale

Alți analiști spun că a devenit clar că Kim Jong-un a luat deja decizia în privința succesoarei sale, confirmând speculațiile care au început să apară de anul trecut, când Kim Ju Ae a fost prezentă la testarea unei rachete intercontinentale cu tatăl ei.

Mai mult, presa de stat a publicat un articol, tot în noiembrie, cu fotografii cu Kim și fiica sa, în care Ju Ae este descrisă ca „cea mai iubită fiică”.

„Având în vedere toate aceste lucruri, nu mai este niciun dubiu că Kim Ju Ae a fost numită succesoarea lui Kim Jong-un și că este nevoie să fim atenți la cum va schimba asta politicile nord-coreene pe termen mediu și lung și cum vor accepta nord-coreenii această succesiune la vârful familiei Kim, la a patra generație”, a spus Cheong Seong-chang, analist-șef la Institutul Sejong, din Coreea de Sud.

Nu există nsă, informații că Kim ar intenționa să renunțe la putere prea curând, precedentul dinastic de până acum arătând că dictatorii nord-coreeni rămân la putere până la moarte, urmând să fie succedați de fiul „preferat”.

Kim Jong-un a preluat puterea la moartea tatălui său, Kim Jong-il, în 2011. La rândul său, Kim Jong-il a preluat conducerea în 1994, după moartea lui Kim Il-Sung (n. red. - cunoscut și drept Kim Ir-Sen, preluat din forma rusească/sovietică a numelui). Kim Jong-un nu fusese inițial stabilit ca succesor, însă tatăl lui a decis să-l promoveze în dauna fraților mai mari, Jong-nam și Jong-Chul. Jong-nam, cel mai mare dintre frați, fusese stabilit ca succesorul favorit al lui Kim Jong-il, însă acesta a ieșit din grații după ce a încercat să intre ilegal la Disneyland în Tokyo cu un pașaport fals, în timp ce Jong-Chul a fost considerat „prea feminin”.

Kim Jong-nam a fost asasinat la ordinele fratelui său, în timp ce se afla pe un aeroport din Malaezia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te