Și în ambele crize care amenință stabilitatea globală există același actor prea puțin semnificativ: Organizația Națiunilor Unite. Cum de s-a ajuns aici?
Creată în 1945, după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, organizația și-a propus de la bun început păstrarea aranjamentelor de pace și securitate, având în centrul său Adunarea Generală și mai cu seamă Consiliul de Securitate, cu membrii permanenți aleși dintre marile puteri economice și militare câștigătoare ale marii conflagrații.
Cu toate dificultățile și imperfecțiunile sale, sistemul a reușit să mențină pacea globală în timpul Războiului Rece, chiar în condițiile unor confruntări locale.
Dar, cel puțin, a contribuit din plin la evitarea pericolului major: confruntarea militară deschisă dintre cele două blocuri, capitalist și comunist. La fel, sistemul a reușit să mențină ordinea în perioada post-Război Rece, a supremației americane.
Era contestării
În ultimul deceniu și jumătate, lumea a intrat într-o nouă dinamică, accelerată de criza pandemică izbucnită în 2020. Dacă ar fi să căutăm un prim reper în timp, am putea merge până la discursul rostit de Vladimir Putin la
Conferința de Securitate de la München din 2007, în care a contestat direct ordinea bazată pe supremația Occidentului. Putem defini această perioadă drept cea a contestării ordinii globale instituite după cel de-Al Doilea Război Mondial.
În mod paradoxal, Rusia și China, principalii contestatari ai ordinii globale, s-au numărat printre beneficiarii liberalismului economic și comercial de după sfârșitul Războiului Rece.
Cu mai mult succes de partea Chinei, care a devenit un jucător economic și comercial de primă mână la nivel global. Cu mai puțin de partea Rusiei, care nu a reușit să-și diversifice structura economică și a ratat startul tehnologic, rămânând dependentă de exportul resurselor naturale, îndeosebi hidrocarburi.
Cu toate acestea, Rusia și China au beneficiat de venituri în creștere ca urmare a accesului pe o piață globală mai deschisă ca niciodată în istorie.
Părți ale unui sistem global
devenit neputincios,
Rusia și China capătă
de partea lor un imens
avantaj: impunitatea
Și aici a fost prima greșeală de interpretare a Occidentului. Creșterea veniturilor și relativa liberalizare economică nu au dus la crearea unei clase de mijloc care, ulterior, să militeze pentru mai multe drepturi și libertăți, în direcția democratizării sistemului politic.
Societățile din Rusia și China au devenit, în timp, tot mai puțin libere și deschise. Represiunea și supravegherea au crescut, ajutate de noile tehnologii. În plan global, Rusia și China s-au transformat în contestatari ai unei ordini globale post-Război Rece care le-a adus câștiguri economice considerabile.
Rusia rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și vrea să refacă sfera de influență a fostei Uniuni Sovietice. Ultimatumul dat Occidentului în decembrie 2021, cu puțin timp înainte de invadarea Ucrainei, este fără echivoc: retragerea NATO pe aliniamentele din 1997.
Beijingul, la rândul său, vrea schimbarea arhitecturii de securitate în Marea Chinei de Sud și anunță că va anexa Taiwanul, mai devreme sau mai târziu.
Atât aspirațiile rusești, cât și cele chinezești, vin împotriva voinței națiunilor pe care le vizează, ceea ce înseamnă că eventualele acțiuni în direcțiile pe care le invocă se pot transforma cu ușurință în războaie la scară mare.
O reconfigurare a lumii
Rusia și China sunt secondate de state aparținând așa-numitului Sud Global, unele dintre ele, precum Brazilia, India sau Africa de Sud, economii în plină dezvoltare tot datorită liberalizării comerțului global post-Război Rece.
Însă multe state ale Sudului Global sunt animate, la rândul lor, de proiecte naționaliste și de resentimente anti-americane. Acestea văd în ascensiunea Rusiei și Chinei o șansă pentru atingerea propriilor obiective. Dar nu se știe cât de departe ar putea merge alături de Rusia și China într-o acțiune directă și agresivă asupra așa-numitului Occident Colectiv. Mai curând nu.
Rudele palestinienilor care și-au pierdut viața din cauza atacurilor israeliene își plâng morții în timp ce cadavrele sunt aduse la morga spitalului martirilor al-Aqsa Martyrs din Deir al-Balah, din centrul Fâșiei Gaza, pe 10 octombrie 2024, pe fondul războiului în curs dintre Israel și Hamas - Foto: Profimedia Images
Membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, Rusia și China au drept de veto, pot bloca orice decizie. Iar dacă în cazul Chinei vorbim despre o retorică agresivă, Rusia este stat agressor de-a dreptul. Nu se mai poate spune despre ea că este un garant al sistemului de pace postbelic, atâta vreme cât a declanșat ceea ce comunitatea internațională a căutat să evite după 1945: un război de agresiune la scară largă.
Părți ale unui sistem global devenit neputincios, Rusia și China capătă de partea lor un imens avantaj: impunitatea. La ultima adunare generală din septembrie, statele membre ale ONU s-au angajat să creeze „un viitor mai bun“ , propunându-și un „Pact al viitorului“.
Suntem departe de un asemenea moment, comunitatea internațională nu a găsit modalitatea de răspuns la noile provocări. Adăugați aici noile străpungeri tehnologice, schimbările climatice, cu tot cortegiul de consecințe politice și umane, ca și pierderea de către Occident a supremației sale economice și tehnologice indiscutabile (nu decăderea Occidentului, ci afirmarea altor regiuni, care au replicat mai mult sau mai puțin fidel modelul occidental).
Lumea de azi este într-o transformare și organizația menită a păstra pacea și stabilitatea nu mai ține pasul. Ceva trebuie schimbat. Dar, pentru aceasta, națiunile lumii trebuie să fie de acord.
