Democrații au depus actul de acuzare împotriva președintelui Trump. A doua oară într-un mandat

DE Elena Andrei | Actualizat: 11.01.2021 - 21:57
sursă floridapolitics.com
sursă floridapolitics.com

Democrații au depus luni în Camera Reprezentanților un rechizitoriu împotriva lui Donald Trump, primul pas către deschiderea formală așteptată săptămâna aceasta a unei a doua proceduri de punere sub acuzare (impeachment) împotriva președintelui SUA.

SHARE

Democrații, care controlează majoritatea în Cameră, au introdus o altă rezoluție prin care au cerut vicepreședintelui Mike Pence să îl demită pe Donald Trump din funcție, invocând Amendamentul 25 al Constituției SUA.

Se așteaptă un vot în plen marți.

Articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, este așteptat să ajungă miercuri la vot în plen, acesta vfiind acuzat de incitare la violență.

„Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern.

„Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a adăugat acesta. 

Trump este  singurul președinte din istoria SUA care se confruntă cu a doua procedură de destituire, el fiind vizat și la sfârșitul lui 2019, sub acuzația că a cerut ajutorul unui guvern străin, al Ucrainei, pentru a fi anchetat rivalul său, Joe Biden. El a fost achitat de Senat, majoritar republican, la începutul lui 2020.

Pentru ca noua procedură de destituire să se finalizeze, ar trebui ca miliardarul republican să fie declarat vinovat de două treimi din Senat, un eveniment care nu are nicio șansă să se producă. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te