45 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta. Care este totuşi vestea cea bună

DE Florin Budescu | Actualizat: 14.12.2023 - 10:52
45 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta - Foto: Pexels/ Terje Sollie

45 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta. Care este, totuşi, vestea cea bună. Este cel mai mic număr din 2002 încoace, în pofida războiului dintre Israel şi Hamas, din Gaza.

SHARE

45 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta. Care este, totuşi, vestea cea bună. Este cel mai mic număr din 2002 încoace, în pofida războiului dintre Israel şi Hamas, din Gaza, în care cel puţin 17 jurnalişti şi-au pierdut viaţa.

13 - chiar în Gaza, potrivit raportului anual al organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF).

45 de jurnalişti au fost ucişi anul acesta

Anul trecut, 61 de jurnalişti au fost ucişi la nivel mondial. În 2002, au fost ucişi 33 de jurnalişti, un număr total mai mic decât cel din acest an.

"Acest lucru nu reduce în niciun caz tragedia din Gaza, dar se observă o scădere constantă, departe de cei peste 140 de jurnalişti ucişi în 2012, apoi în 2013", în principal din cauza războaielor din Siria şi Irak, a declarat pentru AFP Christophe Deloire, secretarul general al Reporteri fără Frontiere.

"Activitatea organizaţiilor interguvernamentale, a ONG-urilor şi a presei înseşi" sau "o mai mare prudenţă"... Cauzele sunt multiple şi sunt în discuţie, potrivit acestuia, conform Agerpres.

Citeşte şi: Jurnaliştii The Moscow Times, "agenţi străini". Declaraţi de Rusia aşa pentru versiunea în engleză

Numărătoarea la nivel global, oprită la 1 decembrie, "nu include jurnaliştii ucişi în afara exercitării funcţiei lor sau pe cei ale căror circumstanţe ale morţii rămân necunoscute", precizează RSF în raportul său.

Organizaţia a numărat un total de "63 de jurnalişti ucişi" în Orientul Mijlociu de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas, la 7 octombrie, în legătură sau nu cu profesia lor.

În plus faţă de cei 13 jurnalişti ucişi de tirurile israeliene în Gaza, potrivit RSF, războiul a provocat moartea a trei jurnalişti care lucrau în Liban şi a unuia în Israel, ucis de Hamas.

Citeşte şi: Putin l-a grațiat pe unul dintre ucigașii jurnalistei Anna Politkovskaia. L-a trimis șef în Ucraina

În noiembrie, RSF a depus o plângere la Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru "crime de război" comise împotriva jurnaliştilor din Gaza şi împotriva jurnalistului israelian.

Războiul din Ucraina a costat viaţa a doi jurnalişti în 2023, inclusiv a reporterului AFP Arman Soldin, "singurul jurnalist care şi-a pierdut viaţa într-o altă ţară decât cea a lui" anul acesta, dintr-un total de 11 de la invazia rusă din februarie 2022.

Bilanţul global din 2023 s-a remarcat prin "scăderea semnificativă" a numărului de decese în America Latină, cu şase jurnalişti ucişi, faţă de 26 în 2022.

Cel mai periculos: Mexicul

Mexicul, zona cea mai periculoasă pentru această profesie, după Gaza, a numărat patru decese, în 2023, faţă de 11, în anul precedent, deşi această scădere nu indică faptul că securitatea s-a îmbunătăţit pentru presă.

Dintr-un total de 84 de jurnalişti daţi dispăruţi, aproape unul din trei este mexican, potrivit ONG-ului.

Numărul jurnaliştilor deţinuţi la nivel mondial a scăzut la 521, faţă de 569 în 2022, Belarus devenind "una dintre cele mai mari trei închisori din lume, alături de cele din China şi Myanmar".

Potrivit raportului RSF, 54 de jurnalişti sunt ţinuţi ostatici. Din acest an, mai sunt 16 zile.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te