Burduja anunţă că autorităţile îşi doresc menţinerea schemei de plafonare la energie ”cât mai aproape de forma actuală”, pentru sprijinirea consumatorilor români, persoane fizice sau companii.
”Avem o schemă care funcţionează şi, atâta timp cât ne permite Comisia Europeană, şi pare că, până în 2025 inclusiv, ne va permite, o să o păstrăm”, afirmă ministrul.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre plafonarea în Energie
”Categoric da, se menţin (măsurile de protecţie pentru populaţie - n.r.). Am văzut studiul european, există şi un alt studiu care a arătat că, în lipsa unor măsuri de sprijin, din bugetul unei familii cheltuielile aferente gazului s-ar fi dus spre 17%.
Având în vedere măsurile de sprijin, au fost în jur de 7%, deci au contat foarte mult aceste măsuri, inclusiv în România, unde schema a fost destul de generoasă, discutăm de cinci milioane de gospodării, aproximativ, care au avut un consum lunar sub 100 de kW/h şi au plătit undeva la 35 de lei factura la curent, ceea ce este o sumă rezonabilă.
Citeşte şi: Burduja: „Ne-am asumat construirea unui sistem care furnizează energie verde, ieftină şi sigură”
Ne dorim să păstrăm această schemă pentru că, dacă astăzi avem preţuri în piaţă mai mici decât acum un an, categoric mai mici, este o poză în timp, ne putem aştepta la o dinamică în creştere a preţului, mai ales la gaze naturale, în perspectiva sezonului rece, în special în jurul lunii februarie, când este tot mai greu de extras gaz din ceea ce am înmagazinat, consumul este posibil să fie mare dacă vom avea o iarnă foarte grea”, a afirmat Sebastian Burduja, conform News.ro.
El a precizat: ”Această schemă nu o dorim modificată, cel puţin iarna aceasta”, adăugând că autorităţile doresc ”predictibilitate în sistem”.
Citeşte şi: Burduja, despre cererea de a redeschide minele: La nivelul Europei producţia de cărbune e penalizată
”Actuala schemă e în vigoare până în martie 2025. În scenariul ideal, pentru a proteja consumatorii români, cetăţeni şi companii româneşti, ne dorim să o menţinem cât mai aproape de forma aceasta, dacă nu exact în forma aceasta, încă o iarnă, deci până în martie 2025”, a adăugat ministrul Energiei.
Conform acestuia, statele membre ale UE au primit din partea Comisiei Europene recomandarea de a ”optimiza” schemele de plafonare şi ajutor privind energia ”sau chiar să revină la o piaţă liberă”, până în 2025.
”Avem o schemă care funcţionează şi, atâta timp cât ne permite Comisia Europeană şi pare că până în 2025 inclusiv ne va permite, o să o păstrăm”, a arătat Burduja.