Preşedintele şi soţia sa, Carmen, au sosit în Piaţa Huet, unde se află biserica, fiind întâmpinaţi de reprezentanţi ai lăcaşului de cult, după care au intrat, pentru a asista la ceremonia religioasă.
Președintele Iohannis a lăudat lucrarea de reabilitare, menționând că „această comunitate săsească, care numeric este mică, este activă, este vie și, după părerea mea, foarte important, arată că aici, în Sibiu și în această comunitate se pune mare valoare pe moștenirea spirituală, culturală, și nu în ultimul rând pe cea arhitectonică. Sunt foarte bucuros să văd că aici, în Sibiu, lucrurile merg mai departe și orașul arată din ce în ce mai bine”, conform ȘtirideSibiu.ro.
Șeful statului a refuzat să facă declarații referitoare la criza politică, în condițiile în care partidele sunt așteptate luni la Cotroceni, pentru consultări, după demiterea Guvernului Cîțu prin moțiune de cenzură.
Procesul de reabilitare a Bisericii Evanghelice din centrul Sibiului a început în 2018, fiind finanţat din fonduri europene.
Forma actuală este cea de după renovarea din 1520, pe structura vechii bazilici din secolul al Xll-lea. Interiorul bisericii este în stil gotic, cu bolţi arcuite şi pietre funerare pe pereţii din nord.
Citește și: Rata de incidenţă COVID-19 a ajuns la 13,6 la mie în București | Newsweek Romania