Scafandrii ISU Bucureşti-Ilfov au interveni, marţi, în jurul orei 6:00 pentru a salva doi tineri care au intrat în râul Dâmboviţa, în zona căminelor studenteşti din Regie.
Potrivit ISU, cel care a intrat primul în apă este un minor de 16 ani, care a reuşit să se salveze până la sosirea echipajelor. Acesta a fost preluat de SMURD şi transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Cel de-al doilea tânăr are 25 de ani. Martorii spun că a intrat în apă să-l salveze pe primul, dar nu a mai reușit să iasă.
„Din nefericire, cel din urmă nu a mai reuşit să iasa din apă şi a fost căutat timp de 30 de minute de echipajul de scafandri, fiind găsit decedat”, mai arată ISU.
La acţiune au intervenit scafandrii, două autospeciale SMURD şi o autospecială cu barcă.