"În momentul de faţă avem echipamentele strict necesare şi aproape zilnic stocurile sunt suplimentate fie de autorităţile naţionale şi locale, fie prin donaţii. Întâmpinăm unele probleme în ceea ce priveşte achiziţia lor deoarece sunt unele echipamente pe care nu le găsim în stocurile furnizorilor. Personalul medical primeşte echipamentul de protecţie necesar, în funcţie de secţie şi de gradul de risc", arată un comunicat remis de SCJU Arad, conform Agerpres.
Cu privire la situaţia clădirilor în care pot fi primiţi pacienţi cu COVID-19, managementul unităţii medicale precizează că în sediul central nicio secţie nu este contaminată.
"Întreaga clădire a trecut, pe parcursul săptămânii recent încheiate, prin procedura de dezinfecţie de nivel înalt, iar secţiile sunt funcţionale. Acţiunile de dezinfecţie au loc zilnic", se arată în comunicat.
De asemenea, se precizează că Unitatea Primire Urgenţe îşi desfăşoară activitatea atât la Postul Medical Avansat, cât şi în clădirea centrală.
"Pretriajul pacienţilor care se adresează acestui serviciu se realizează în incinta Postului Medical Avansat. În funcţie de simptomatologie, medicii specialişti decid unde ajunge fiecare pacient. Suspecţii de coronavirus sunt direcţionaţi către Spitalul de Boli Infecţioase de pe strada Stephan Ludwig Roth.
În momentul de faţă avem locuri pentru primirea pacienţilor suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19. Menţionăm faptul că aici sunt respectate toate circuitele medicale necesare, pentru ca pacienţii suspecţi să nu se intersecteze cu pacienţii confirmaţi. Despre numărul de pacienţi confirmaţi, respectiv suspecţi se pot obţine detalii doar de la Grupul de Comunicare Strategică", mai transmite conducerea SCJU Arad.