Singapore a instituit deja această interdicţie în cazul călătorilor din China, Iran, şi Coreea de Sud.
Totodată, Singapore, o placă turnantă pentru transporturile în sud-estul Asiei, va opri imediat andocarea navelor de croazieră, au mai precizat autorităţile.
Nepalul a urmat vineri exemplul Chinei suspendând eliberarea permiselor de ascensiune pe Everest din cauza epidemiei de COVID-19 cu câteva săptămâni înainte de debutul sezonului de escaladă.
Autorităţile de la Katmandou au suspendat ascensiunile pe toate masivele sale muntoase şi nu mai eliberează vize turistice, a declarat ministrul nepalez al Culturii, Turismului şi Aviaţiei civile, Yogesh Bhattarai.
"Guvernul a decis să suspende toate expediţiile de primăvară şi să anuleze toate permisele de ascensiune pentru moment. Decizia poate fi reconsiderată după analiza situaţiei mondiale, în decursul lunii viitoare", a precizat acesta.
Decizia dă o grea lovitură economiei nepaleze, pentru care turismul montan este o sursă esenţială de venituri. În Nepal a fost confirmat un singur caz de coronavirus până la această oră.