„Cea mai importantă măsură prevăzută este cea de interzicere, din momentul când va fi adoptată hotărârea, a utilizării autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 3 inclusiv şi non-Euro.
De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2021 va fi interzisă utilizarea autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 4 inclusiv, iar începând cu data de 1 ianuarie 2023 utilizarea autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 5 inclusiv.
În toate cele trei cazuri decizia se aplică pe raza administrativ-teritorială a municipiului Iaşi şi numai în intervalul orar 6.00 - 22.00", a anunțat săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, Primăria Iaşi.
Reprezentanţii municipalităţii ieşene au declarat că acest proiect va contribui la înlocuirea unui număr de autovehicule cu normă de poluare ridicată cu autovehicule noi, cu norma de poluare Euro 6, hibrid sau electrice.
Potrivit proiectului, ar urma să fie exceptate autovehiculele îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectuează transport public local, ambulanţele, autovehiculele care transportă alimente, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport, vehicule care au girofaruri galbene, autovehiculele militare, autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi autospecialele televiziunilor acreditate.
Totodată, reprezentanţii Primăriei ieşene susţin că intenţionează să acorde vouchere în valoare de câte 500 de euro unui număr de 25.000 de posesori de autovehicule vechi şi poluante din municipiul Iaşi, cu scopul de a-i încuraja să renunţe la acestea.
Chirica a nuanțat propunerea
După ce opina publică și-a declarat nemulțumirea față de acest proiect radical, primarul Chirica a revenit luni asupra deciziei.
„A fost o neînțelegere. Este un proiect despre care se discută de mai multă vreme. Ideea este aceea de a interzice până la Euro 3 în două etape, nicidecum Euro 4 sau Euro 5.
Foarte multă populație are autoturisme Euro 4 sau Euro 5. Poluarea majoră o fac mașinile până la Euro 3 inclusiv. Un proiect vizează accesul pe timp de seară și interzicerea între orele 06:00 și 20:00 si altul este legat de mașinile Euro 3 până în 2021-2022, nicidecum de cele Euro 4 ți Euro 5“, a declarat Mihai Chirica.