Conform bilanțului de luni al GCS, 130 de oameni infectați cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore. Trei dintre persoanele care au murit nu aveau comorbidități.
„În intervalul 08.11.2020 (10:00) – 09.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (72 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani”, conform GCS.
Citește și: Bilanț COVID: Peste 8.000 de oameni infectați au murit. Record la ATI: 1.076 pacienți