O femeie s-a răsturnat în Dunăre cu barca în care se mai aflau 7 persoane. S-a drogat înainte

DE Daniel Toșa | Actualizat: 28.08.2023 - 13:08
Sursa foto: Profimedia Images - Caracter ilustrativ
Sursa foto: Profimedia Images - Caracter ilustrativ

O ambarcațiune de agrement în care se aflau șase adulți și doi copii s-a răsturnat în Dunăre, în zona cunoscută sub numele de Cotul Pisicii, din Galați.

SHARE

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul Transporturi Navale Galați au fost alertați printr-un apel la 112 despre răsturnarea ambarcațiunii pe fluviul Dunărea, cu persoanele aflate în apă.

O femeie s-a răsturnat în Dunăre cu barca în care se mai aflau 7 persoane

Conform informațiilor preliminare obținute de echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat, ambarcațiunea de agrement era condusă de o femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiul Galați. În barcă se aflau, pe lângă conducătoare, cinci adulți și doi copii minori, în vârstă de 9 și, respectiv, 10 ani. Răsturnarea a avut loc din cauza unei manevre greșite.

Toate persoanele erau echipate cu veste de salvare și au reușit să ajungă în siguranță pe malul tulcean.

Femeia care conducea ambarcațiunea posedă un permis de conducere pentru ambarcațiuni clasa D. A fost supusă unor teste pentru a determina consumul de alcool sau substanțe psihoactive. Rezultatele testului de alcool au fost negative, însă cel de droguri a indicat prezența substanței Benzodiazepan în organism.

Citește și: Vlad Pascu, șoferul care ucis doi studenți, avea dosar penal la DIICOT pentru droguri de la 13 ani

Ca urmare a acestor constatări, femeia a fost transportată la Spitalul Județean Clinic de Urgență Galați Sf. Apostol Andrei, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În acest caz, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unei nave de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive, conform prevederilor articolului 5 alineatul 1 din Legea 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval, precum și pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și: S-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri. Consumase cocaină, amfetamină și metamfetamină

Autoritățile vor continua să investigheze acest incident pentru a stabili toate circumstanțele și eventualele consecințe ale răsturnării ambarcațiunii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te