Imagini cu Mathew Perry în ziua morții și premoniția din postarea de pe Instagram din jacuzzi

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 29.10.2023 - 21:47
Mathew Perry, la 19 octombrie, fotografiat în timp ce mergea spre casa sa Foto: profimediaimages.ro
Premoniția din postarea ui Mathew Perry pe Instagram Foto: Instagram

Ultimele imagini cu actorul Mathew Perry, cunoscut pentru rolul său din serialul Friend, surprinse de paparazzi chiar în ziua în care a murit, îl arată pe îndrăgitul actor îmbrăcat leger, cu pantaloni scurți și tricou de bumbac.

SHARE

Actorul, care va fi ținut minte pentru totdeauna ca Chandler Bing din legendarul sitcom ”Friends”, a murit sâmbătă, în jacuzzi-ul din propria casă.

Ultimele imagini cu el în public, surprinse de paparazzi chiar în aceeași zi, îl arată pe Perry îmbrăcat leger, cu pantaloni scurți și tricou de bumbac.

Citește și: A murit Chandler Bing din serialul Friends. Matthew Perry a fost găsit în jacuzzi. Avea 54 de ani

Ultima lui postare pe Instagram pare de-a dreptul o premoniție. Acesta s-a pozat seara, în jacuzzi-ul în care a și murit câteva zile mai târziu, având și un comentariu la fotografie. ”Deci, apa călduță care clipocește în jurul vostru nu vă face să vă simțiți bine. Sunt Mattman”.

Mulți dintre cei 8,1 milioane de urmăritori au comentat și și-au exprimat regretul imens. ”L-am dezamăgit. În tot acest timp, el cerea ajutor și noi nu am înțeles! Semnalul lui Batman? - semn de neliniște și țipăt după ajutor”, a comentat o fană, referindu-se la asocierea dintre Mattman și Batman.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Matthew Perry (@mattyperry4)

Viața lui Mathew Perry, legată de Friends

Matthew Perry s-a născut în 1969, în Massachusetts, dar a crescut în Ottawa, Canada, acolo unde a urmat clasele școlii generale alături de Justin Trudeau, acum premierul Canadei, potrivit BBC.

Citește și: FOTO Bobonete, Bobiță din Las Fierbinți, ia la mișto Codul Rutier cu Mercedes-ul de 100.000 €

Perry s-a mutat în Los Angeles în timpul adolescenței. El a interpretat rolul lui Chazz Russell în „Boys will be boys” și a întruchipat și alte personaje în mai multe show-uri precum „Growing Pains”.

Celebritatea internațională a cunoscut-o, însă, odată cu rolul lui Chandler Bing în serialul fenomen „Friends”, în care a jucat alături de Jennifer Aniston, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc și Lisa Kudrow.

Actorul s-a luptat ani la rândul cu dependența de droguri și de alcool și a fost internat de mai multe ori în centre de reabilitare.

În 2016, el a declarat la BBC Radio 2 că nu își poate aminti trei ani din timpul filmărilor pentru „Friends” din cauza alcoolului și a drogurilor. Într-un interviu acordat anul trecut, el a mărturisit că nu s-a putut uita la show.

„Nu am văzut serialul pentru că m-aș fi gândit: băutură, opioide, băutură, cocaină. Aș fi putut să spun pentru fiecare sezon (n.r. - ce anume consumam) după felul în care arătam. Din cauza aceasta nu vreau să-l văd, pentru că asta aș vedea”, a spus atunci Matthew Perry.

Actorul a apărut de asemenea și în filme, cum ar fi „Fools Rush In”, „Almost Heroes” și „Whole Nine Yards”.

Maggie Wheeler, actrița care a jucat rolul lui Janice în „Friends”, a fost prima care a transmis un mesaj după moartea lui Perry.

„Mă simt atât de binecuvântată de fiecare moment creativ pe care l-am împărtășit”, a spus ea.

Morgan Fairchild, care a interpretat-o pe mama lui Chandler Bing, a spus: „Sunt devastată de moartea «fiului» meu Matthew Perry. Pierderea unui actor minunat și atât de tânăr este un șoc”.


 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te