IPJ Giurgiu susține, într-un punct de vedere trimis Newsweek România, că Marian Șerban a fost repus în funcție pentru că Legea 360 privind statutul polițistului prevede că, în timpul cercetării, polițiștii nu pot fi mutați sau demiși din funcție.
După ce Costel Marian Șerban a fost filmat în timp ce bătea și înjura un om încătușat, a fost delegat pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 23 aprilie, fără acordul său, la o structură neoperativă din cadrul inspectoratului, în baza unui Ordin de ministru din 2016.
Totuși, la izbucnirea scandalului, în 24 aprilie, IPJ Giurgiu anunțase că l-a demis din funcție pe Costel Marian Șerban, nu că l-a delegat fără acordul său.
Această detașare de 60 de zile a expirat, începând cercetarea prealabilă, condusă de Inspectoratul de Poliție Giurgiu. Pe perioada acestei cercetări, polițiștii nu pot fi delegați, mutați, demiși, conform prevederilor din Legea statutului polițistului.
Pe de altă parte, IPJ Giurgiu mai spune că și această cercetare prealabilă a fost suspendată până la finalizarea anchetei penale instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Marian Șerban este cercetat penal pentru purtare abuzivă.
Marți seară, sociologul Gelu Duminică a publicat un răspuns la IPJ Giurgiu, în care Poliția anunța repunerea în funcție a șefului de post bătăuș.
„Va aduceți aminte de cazul de la Bolintin Vale în care un nene polițist (șeful de post) snopea în bătaie niște oameni imobilizați și culcați la pământ? Imediat ce am făcut imaginile public, polițistul în cauza a fost suspendat din funcție și a fost demarata o ancheta interna. Victimele au depus plângere și dosarul își urmează cursul legal.
La nici doua luni de la eveniment, aflăm că polițistul in cauza este inapoi în funcție (adică șef de post), chiar dacă cercetarea este departe de a fi finalizata (vezi punctul 2).
Hai sa ne gândim ca suntem victima! Cam ce ați crede despre modul în care se face dreptate? Cam cât de vulnerabil te-ai simți și cam cât de dornic ai fi sa continui demersul tău în instanta când politia locala este la ordinele celui care este vizat de acțiunea ta?”, a scris Gelu Duminică, pe contul său de Facebook.
Puntul de vedere al IPJ Giurgiu, remis la solicitarea Newsweek România:
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, în prezent, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Începând cu data de 23.04.2020, în conformitate cu prevederile OMAI 140/2016, Decretului Prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență și Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență, acesta a fost delegat pentru o perioadă de 60 de zile, fără acordul său, la o structură neoperativă din cadrul inspectoratului.
Pe această perioadă, acesta nu a mai îndeplinit atribuțiile funcției de șef al Poliției Oraș Bolintin Vale.
Tot la data de 23.04.2020, față de acesta s-a dispus declanșarea cercetării prealabile care, a fost suspendată în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2020 privind statutul polițistului, având în vedere existența dosarului penal în care este cercetat.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, pe perioada cercetării prealabile, ofițerului nu i se pot modifica raporturile de serviciu, fapt pentru care, odată cu încetarea măsurii dispuse anterior, acesta a revenit, potrivit legii, pe funcția deținută”.