Cum a fugit Cherecheș din țară? Verificarea buletinelor, la vamă, se face ”ochiometric”, cu o lupă

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 27.11.2023 - 19:25
Cătălin Cherecheș, scăpat printre degetele unuia dintre cei mai buni polițiști de frontieră Foto: Facebook/ Cătălin Cherecheș
Cătălin Cherecheș, scăpat printre degetele unuia dintre cei mai buni polițiști de frontieră Foto: Facebook/ Cătălin Cherecheș

Primarul Cherecheș a putut fugi din țară pentru că verificarea buletinelor, la vamă, se face ”ochiometric”, cu o lupă, după cum a aflat Newsweek România. Acesta a ieșit ilegal din România, pe la Vama Petea, folosind documentele unei rude.

SHARE

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare a putut fugi din țară și pentru că verificarea buletinelor se face după ochi, cu o lupă. 

Cherecheș este pe lista Most Wanted a Poliției Române. Acesta a ieșit ilegal din România, pe la Vama Petea, folosind documentele unei rude. Cum s-a putut întâmpla acest lucru? Newsweek a aflat cum se face verificarea cărților de identitate

Scandalul fugii primarului Cătălin Cherecheș, fugit din țară înainte ca instanța să îl condamne, definitiv, pentru corupție, este departe de a se încheia. Primarul de la Baia Mare este pe lista Most Wanted a Poliției. Unele surse cred că acesta s-ar afla alături de soție și de mama lui, în Italia, pe o insulă. 

Cum a ieșit Cherecheș din țară deși avea interdicție să părăsească România? Newsweek a aflat cum se face verificarea cărților de identitate la frontieră. Nici pe departe nu este vorba despre ceva sofisticat, care poate detecta dacă persoana din buletin este cea care se prezintă la vamă. 

Totul se face ”ochiometric”, cu ajutorul unei lupe mici, după cum ne-a explicat Cosmin Andreica, șeful Sindicatului polițiștilor Europol. 

Cherecheș a fugit din țară. Verificarea cărților de identitate, la vamă, se face ”ochiometric”, cu o lupă.

Au ”căzut” capete în acest caz al fugii primarului Cherecheș. Șeful Poliției de Frontieră și adjuncții săi au fost schimbați din funcții, iar polițistul de frontieră care a greșit, cu peste 20 de ani de experiență, este cercetat disciplinar. O dramă pentru el și pentru întreaga sa carieră, încununată de succes, pentru că este unul dintre cei mai buni angajați ai instituției. 

Citește și: Cătălin Cherecheș s-ar ascunde în Italia. Cu cine este acolo primarul condamnat pentru corupție

Conform unor surse din cadrul Poliției de Frontieră, confruntarea dintre poza din actul de identitate și persoana prezentă fizic, se face direct.

Polițiștii sunt antrenați să facă această recunoaștere, peste tot în lume se face la fel. În măsura în care există suspiciuni, conform Catalogului Schengen, persoana este trasă în linia a doua de control, unde se fac verificări amănunțite, care presupun verificări în baze de date, alerte, consemne, cazier etc.

Citește și: Șeful Poliției de frontieră, ce l-a scăpat pe Cherecheș, împrumuturi de sute de mii lei din salariu

Cam atât. Altfel, dacă ne gândim la recunoașterea facială, acest lucru nu este posibil, momentan, nicăieri în Europa. 

 Abia acum se implementează Sistemul Entry Exit la nivel european, în sensul că s-au instalat echipamentele, dar sistemul nu este încă operațional. 

 Însă, chiar dacă acesta era funcțional acum, nu ar fi ajutat prea mult. Pentru că acesta va viza doar pe cetățenii statelor terțe întrucât Parlamentul European consideră că libera circulație a cetățenilor UE trebuie să fie neîngrădită.

Dacă ne întrebăm de ce nu a implementat niciun stat din UE până acum Sistemul de recunoaștere facială? Deoarece nu există corespondent în niciun stat UE și n-ai fi avut cum să îl utilizezi. Cu alte cuvinte, chiar dacă îl aveam, Cherecheș, sau mai bine zis, ruda lui Cherecheș nu putea fi verificată biometric, deoarece, conform legislației UE, acesta ar fi fost un abuz, o violare a drepturilor private. 

Citește și: VIDEO Cum a fugit primarul Cherecheș din țară. Șoferul, complice: A venit în fugă și mi-a zis du-te!

Cum se face verificarea ”ochiometrică” a cărților de identitate și cît de mult semăna Cherecheș cu ruda sa

Cosmin Andreica, șeful Sindicatului din Poliție Europol, a explicat pentru Newsweek faptul că, potrivit informațiilor deținute de el, Cherecheș și ruda sa semănau izbitor. Astfel că a fost destul de ușor ca ochiul unui angajat aflat la sfârșitul programului să fie păcălit. 

Cel mai probabil, acesta a fost și scopul să treacă prin vamă la ora la care tura este pe sfârșite și se instalează o oboseală în rândul lucrătorilor. 

Deci, conform lui Cosmin Andreica, verficarea cărților de identitate la frontieră se face ”ochiometric”, cu ajutorul unor ”lupe mici”, multe achiziționate chiar de sindicat pentru a-i ajuta pe polițiști să își facă mai ușor treaba.

Cum se face verificarea? Ochiometric! Se uită printr-o lupă micuță la elemnetele de siguranță și pot depista dacă documentul este fals. Dar atât. 

Însă aici, când e vorba de fizionomie, este strict vorba despre percepția pe care o are polițistul de frontieră. Și, din ce am înțeles de la colegi, asemănarea era izbitoare. 

Citește și: Cum ne fug primarii fix înainte de arestare. Înaintea lui Cherecheș au fost Oprescu, Vâlcov și Prina

Trebuia demis șeful Poliției de Frontieră?

Pe de altă parte, președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, spune că, de fapt, Ștefan Ivașcu nu ar fi trebuit demis de la conducerea IGPF. 

”Dacă este vinovat, nu-l elibera din funcție, că a vrut el. Se fac cercetări și se vede care sunt faptele de care se face vinovat. Conform informării MAI, acesta a fost eliberat din funcție cu acordul său, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la activitățile de verificare și controale care vor fi efectuate. Îmi cer scuze, vorbim despre cumva crimă organizată, mafie, ce Dumnezeu este acolo? Adică, dacă ăsta rămânea în funcție, avea posibilitatea sau pârghiile de a-i sabota, de a-i amenința, pe cei de la Corpul de Control? Este o aberație.

Iar cei doi adjuncți nici măcar nu ocupau funcții, erau împuterniciți”, a spus Andreica. 

Polițistul care l-a scăpat pe Cherecheș la graniță are 21 de ani de  experiență și era unul dintre cei mai respectați angajați ai IGPF. Era înainte cu 15 minute de ieșirea din tură și verificase aprox. 1000 de persoane în acea noapte, până la momentul în care s-a prezentat fugarul Cherecheş la punctul de trecere;

”În ultimii 5 ani a fost recompensat de cel puțin trei ori exact pentru aceste situații, că a prins persoane care s-au prezentat cu documentele altor pesrsoane. Mai mult, este un formator de opinie pe zona aceasta a documentelor false”, a  completat Andreica. 

Numai la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, au fost prinse 5000 de persoane care erau subiecții unor măsuri preventive sau mandate de urmărire;

În cadrul Poliției de Frontieră sunt angajați 11.800 de polițiști, inclusiv pesonal contractual. Ca o comparație, un lanț celebru de supermarketuri din România are 13.800 de angajați.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te