DSP Sibiu susține, într-un răspuns la solicitarea Newsweek România, că a anunțat că nu erau nereguli în secția ATI a Spitalului Județean Sibiu pentru că a controlat doar anumiți indicatori, iar ulterior, când a aplicat amenzi, a constatat că registrul de contenții nu era actualizat și că erau foi de observații ale pacienților pe care apărea doar parafa rezidenților.
DSP Sibiu a controlat în secțiile ATI doar indicatorii care trebuiau raportați la MS
„Neînregistrarea de neconformități precizată în comunicatul din 12 martie se referă la verificările zilnice dispuse de către MS conform machetei cu raportare zilnică și care au vizat: număr total paturi ATI COVID-19 pe județ, număr paturi ATI pe spital, număr paturi ATI ocupate/spital, număr pacienți intubați/spital, număr pacienți ventilați/spital, număr pacienți conectați la oxigen/spital, număr paturi libere ATI/spital, număr medici ATI/spital, număr ventilatoare/ATI spital și pentru fiecare spital – număr prize de oxigne cu repartizare pe secție. Datele au fost utilizate la nivel de minister sau regiune pentru transferuri pacienți sau detașări de personal prin centrul de comandă.
De altfel, s-a și menționat: „controlul conform machetei nu a înregistrat neconformități și nu au fost necesare măsuri de remediere sau sancțiuni”, deci această precizare din 13.03.2021 are legătură strict cu solicitarea presei referitor la controalele zilnice care s-au realizat în secțiile ATI începând cu luna noiembrie 2020 și care au vizat datele statistice menționate”, arată DSP Sibiu, în răspunsul transmis Newsweek România.
Citește și: Situație critică: doar 89 de locuri pentru pacienții COVID mai sunt disponibile la ATI în toată țara
Ce nereguli a găsit totuși DSP Sibiu la spitalul județean
Redăm mai jos lista problemelor descoperite de inspectorii de sănătate publică la spitalul județean din Sibiu și de ce au fost sancționați directorul de îngrijiri și șeful Secției ATI, cu amenzi în valoare totală de 12.000 de lei:
- Procedura de contenționare (legare, n.r.) va fi actualizată – răspunde conducerea unității sanitare, va lua la cunoștință personalul cu atribuții la nivelul secțiilor
- Întocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observație și arhivarea acestora cu termene stabilite (de la deces, transfer, până la arhivare) – termen de 7 zile – răspunde conducerea unității sanitare, va lua la cunoștință personalul cu atribuții la nivelul secțiilor
- Medicii primari și specialiștii ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenți an I și II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contrapararafeze foile de observație – răspunde personalul cu atribuții
- Foile de observație vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluției stării de sănătate a pacientului – răspunde medicul curant
- Pentru nerespectarea procedurii privind contenția, respectiv lipsa registrului de contenție și a acordului informat, s-a aplicat sancțiunea cu amendă contravențională directorului de îngrijiri al unității sanitare, în valoare de 2.000 de lei
- Pentru lipsa parafei medicilor specialiști sau primari în foile de observații unde există doar parafa medicului rezident an I sau II, s-a aplicat sancțiune contravențională cu amendă medicului șef ATI, acesta fiind și coordonatorul de rezidențiat, în valoare de 10.000 de lei.
Citește și: Efectele „psihozei Groșan”: pacienți COVID care nu pot respira vin la Urgențe și refuză oxigenul
Presa locală: la Sibiu, pacienții cu COVID din secția ATI „mor de vii”
În 7 martie, publicația Turnul Sfatului din Sibiu publică un text cu mărturia unui cadru medical care a lucrat în secția ATI a Spitalului Județean Sibiu și care a povestit că pacienții din ATI sunt legați de pat și că oamenii „mor de vii”.
În 8 martie, medicul Mihai Sava, șeful Secției ATI de la Spitalul Județean Sibiu, a declarat, într-un comunicat de presă, că legarea pacienților (contenția mecanică) „se practică în toate secţiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă.
Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilaţiei mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidenţiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situaţii chiar dacă acesta nu a fost contenţionat mecanic. Contenţia se realizează cu centuri de contemţie, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură”.
Legat de acest caz, și Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) a precizat că limitarea mobilității pacienților (contenționarea) „mecanică (prin legare) și/sau medicamentoasă (sedare) sunt procedee recunoscute, recomandate și legiferate atât la nivel internațional cât și în România, iar statisticile arată că între 50% și 90% dintre pacienți sunt imobilizați prin cel puțin una dintre metode în cursul sejurului la terapie intensivă. Utilizarea acestor procedee urmărește limitarea mișcărilor pacienților cu delir organic sau toxic care le pot produce leziuni involuntare, le pot agrava patologia sau cauza daune colaterale. Aceste proceduri se efectuează la indicația unui medic, cu mijloace dedicate care să limiteze disconfortul sau leziunile suplimentare. Rudele pacienților trebuie să fie informate cu privire la scopul, modul de aplicare și beneficiile metodei. Afirmațiile conform cărora numai în România se aplică proceduri de contenționare sunt mincinoase, fiind făcute fie cu bună știință, fie cu deplină ignoranță”.
În 12 martie, DSP Sibiu publică un comunicat de presă în care spune: „Secţiile ATI sunt verificate zilnic din data de 09.11.2020, în baza unei adrese a Ministerului Sănătăţii - Inspecţia Sanitară de Stat şi a unui ordin intern al ministrului Sănătăţii, solicitându-se o raportare electronică, într-o machetă transmisă de Ministerul Sănătăţii. Controlul conform machetei nu a înregistrat neconformităţi şi nu au fost necesare măsuri de remediere sau sancţiuni”.
În schimb, patru zile mai târziu, în 16 martie, DSP Sibiu anunță că a dat amenzi de 12.000 de lei.
În prezent, la Sibiu este în derulare și o anchetă penală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.