"Întregul meu efort va fi dedicat în exclusivitate aderării României la Spațiul Schengen", spune înotătorul.
Un sportiv român doboară toate recordurile
Startul în aventura pe fluviul Rin este programat pentru duminică, 16.07.2023, la ora 10:00, la Podul Vechi din Constance (Germania).
"A venit timpul să mă întreb, din nou, ce anume pot să fac eu pentru ţara mea şi nu ce poate să facă ţara pentru mine. A sosit timpul pentru înotul principal al sezonului.
Voi înota întregul curs al Rinului, de la începutul marcării kilometrice a fluviului, adică de la Vechiul Pod din Konstanz (Germania) şi până la vărsarea acestuia în Marea Nordului, în Olanda.
Citeşte şi: Avram Iancu, scăpat de la moarte de fata unui avocat ungur. Cum l-a „fermecat” tânăra de 15 ani
În aproximativ 35 de zile de înot sper să reuşesc să străbat cei 1.032 de kilometri marcaţi ai acestui fluviu care străbate inima Europei", spune înotătorul Avram Iancu, pe site-ul său, conform Digi24.
Întregul efort, spune românul, va fi dedicat în exclusivitate aderării României la Spațiul Schengen.
"Așa cum fluviile străbat țările și continentele fără să țină cont de granițe, tot așa îmi doresc ca milioanele de români să circule liberi de la Marea Nordului și până la Marea Neagră.
Citeşte şi: Bibliotecarul înotător Avram Iancu a câştigat prestigiosul premiu "Performance of the Year 2021"
Îmi doresc ca sutele de mii de români care se întorc în țară de sărbători sau în concedii să nu mai stea la cozi kilometrice obositoare. Îmi doresc ca transportatorii români să nu mai piardă timp și sume importante de bani prin granițe inutile. România este în Europa! România este Europa!", spune înotătorul român.
Înotul va fi observat oficial și va fi recunoscut și certificat de către cele mai importante organizații mondiale de înot în ape deschise. Observatorul oficial va fi instructorul de înot Radu Ileană, din Alba Iulia, în vârstă de 37 de ani, cu o experiență de 14 ani în predarea înotului, la Deva și Alba Iulia.
În aventura sa pe fluviul Rin, Avram Iancu va fi însoțit de caiaciști, ca suport acvatic, dar și de o echipă de suport terestru. Evoluţia înotătorului va putea fi urmărită pe un sistem modern de livetraker.