Un meci de fotbal din Liga Campionilor a declanșat epidemia de coronavirus din Italia și Spania

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.03.2020 - 18:04

Un expert pneumolog din Bergamo susține că meciul Atalanta - Valencia, 4-1, jucat pe 19 februarie în optimile Ligii Campionilor, ar fi responsabil în mare măsură pentru explozia epidemiei în Lombardia și Spania.

SHARE

Un expert italian dă vina pentru pandemia care face sute de morți zilnic în Lombardia pe un meci de fotbal.

„19 februarie, 40.000 de fani veniți din Bergamo pentru Atalanta - Valencia. Cu autocarele, mașinile și trenul. A fost bombă biologică”, a declarat sâmbătă, în Corriere della Sera, Fabiano Di Marco, șeful pneumolog al spitalului „Papa Giovanni XXIII”, printre cele mai moderne din Europa, scrie gsp.ro.

Partida Atalanta - Valencia s-a disputat la Milano pe 19 februarie.

În acel moment, în Spania epidemia de coronavirus era ca și inexistentă, cu doar 2 cazuri cu coronavirus raportate.

Astăzi, vorbim de peste 28 de mii de persoane infectate și peste 1.750 de decese.

Corriere dello Sport i-a întărit ipoteza și a povestit cum s-a propagat infectarea.

"În Bergamo, virusul s-a răspândit în toate direcțiile. E ceva incredibil. Știm că este o zonă de tranzit, o localitate activă, dar a contat mult și meciul Atalanta - Valencia. Conform rapoartelor, meciul de pe 19 februarie este unul dintre momentele în care virusul s-a răspândit foarte mult.

Totul se trage de la bucuria colectivă venită în urma acelui succes istoric", a declarat medicul Francesco Le Foche, pentru Corriere dello Sport.

Protecția Civilă a considerat că optimea de Ligă de la Milano a fost „partida zero" și reamintește de aglomerația teribilă din vagoanele de metrou ce i-au dus pe spectatori la San Siro, laolaltă nerazzurri și 2.500 de suporteri spanioli.

„Au consumat bere din același pahar, pasându-l de la unul la altul, au făcut selfie-uri și au strigat într-o zi istorică.

Printre ei sigur au existat persoane pozitive la COVID-19! E probabil ca infecția să fi venit și de la Valencia, vezi cazul ziaristului sportiv îmbolnăvit când s-a întors".

În urma meciului tur, câștigat de Atalanta cu 4-1,un ziarist spaniol a fost depistat pozitiv cu COVID-19 la revenirea în Valencia. Acesta fusese prezent pe San Siro. În urmă cu trei zile, clubul Valencia a anunțat că 35% dintre angajați sunt infectați cu COVID-19.

Trei fotbaliști au fost infectați, aceștia fiind Ezequiel Garay, Eliaquim Mangala și Jose Luis Gay. Restul sunt antrenori și alți angajați din cadrul clubului.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te