Autorităţile de la Belgrad spun că de fapt kosovarii sunt „provocatorii”, atât prin decizia privind plăcuţele, cât şi prin mobilizarea trupelor speciale ale poliţiei.
Noaptea trecută lucrurile au degenerat din nou după ce guvernul de la Priștina a decis că vehiculele înmatriculate în Serbia trebuie să aibă plăcuțe de Kosovo și că actele de identitate trebuie să fie schimbate. O regulă similară este aplicată de autoritățile de la Belgrad pentru kosovarii care vizitează Serbia.
Trupele KFOR, de menținere a păcii spun că sunt gata să intervină în orice moment.
🚨🇷🇸🇽🇰Air raid sirens sounding along #Serbia and #Kosovo borders... Updating. pic.twitter.com/k1dTOC1dId
— Terror Alarm (@terror_alarm) July 31, 2022
Citește și: VIDEO Putin are o nouă Doctrină Navală: „Marea Neagră, crucială”. Amenință cu rachetele Zircon
Situația s-a calmat... până în septembrie
În urma tensiunilor de duminică seara și a consultărilor cu ambasadorii UE și SUA, guvernul de la Prișina a decis că își va amâna planul cu o lună și că va începe implementarea lui de la 1 septembrie.
Cele două părți erau îndemnate să-și rezolve problemele prin dialog, iar KFOR dădea asigurări că monitorizează situația. „KFOR va lua orice măsuri vor fi necesare pentru a menține în permanență un climat de siguranță și securitate în Kosovo.
Citește și: VIDEO Un tren rusesc cu 40 de blindate, aruncat în aer de sistemul de rachete HIMARS. Zeci de morți
Plăcuțele de înmatriculare, mărul discordiei
Poliția din Kosovo a anunțat că a închis, duminică după-amiază, două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, în nordul țării, după ce sârbii, majoritari în zonă, au blocat drumurile și au tras focuri de armă în direcția polițiștilor, în semn de protest față de o reglementare ce urma să intre în vigoare de la 1 august.
La 14 ani de la declararea independenței Kosovo față de Serbia, cei aproximativ 50.000 de sârbi care trăiesc în nordul țării încă folosesc plăcuțe de înmatriculare și documente emise de autoritățile sârbe, refuzând să recunoască instituțiile din capitala Priștina.
Așadar, guvernul de la Priștina a decis ca începând cu 1 august, toți cetățenii din Serbia care vizitează Kosovo trebuie să obțină un document suplimentar la frontieră pentru a li se acorda permisiunea de a intra în țară. O regulă similară este aplicată și de autoritățile de la Belgrad în cazul kosovarilor care vizitează Serbia.
Cum a început conflictul dintre Serbia și Kosovo
Prima sa formă în frontierele actuale datează din 1945, ca Regiunea Autonomă Kosovo şi Metohia în cadrul Iugoslaviei comuniste.
Procesul de autodeterminare al albanezilor kosovari a fost mai lent decât în altor populaţii din Balcani. Abia în martie 1981 albanezii kosovari au cerut statut de republică pentru regiunea lor şi au organizat o manifestaţie pentru a pune presiuni în acest sens, dar Belgradul a înnăbuşit-o în sânge.
În 1989, fostul lider sârb Slobodan Miloşevici a decis să suprime autonomia constituţională a Kosovo. Prin urmare, liderii politici de la Priştina au trecut la acţiune împotriva Begradului. La 2 iulie 1990, majoritatea deputaţilor kosovari alungaţi din Parlament au publicat o „declaraţie constituţională” care proclamă Kosovo ca republică. Apoi, în septembrie şi octombrie 1991, kosovarii au fost chemaţi la un referendum privind viitorul lor statut, iar tabăra pro-independenţă s-a impus.
Atunci liderul kosovar Ibrahim Rugova a pus pe picioare o societate paralelă faţă de Serbia şi s-a proclamat preşedinte la capătul unor alegeri organizate clandestin.
În 1997, Armata de Eliberare a Kosovo, cunoscută cu acronimul UCK, a profitat de furturile de arme din depozitele militare ale Albaniei şi a întreprins o campanie de gherilă împotriva Serbiei. Miloşevici a răspuns masacrând, în februarie - martie 1998, membri ai familiilor lor.
Atacurile UCK s-au intensificat, centrate în zona văii Drenica aranjate de Adem Jashari la un anumit punct focal. După câteva zile când Robert Gelbard a descris UCK ca un grup terorist, poliția sârbă a răspuns atacurilor UCK în zona Likosane, prigonind o parte din UCK la Cirez, ducând la moartea a 30 de civili albanezi și patru polițiști sârbi. Prima acțiune serioasă de război a început.
Sub pretextul contraterorismului, preşedintele sârb a lansat o ofensivă de amploare împotriva Kosovo, provocând fuga a peste un milion de persoane.
Pe 24 martie, forțele sârbe au înconjurat satul Glodjane, în zona operațională din Dukagjin și au atacat un grup de rebeli. În ciuda puterii superioare, forțele sârbe nu au reușit să distrugă unitatea UCK, care a fost obiectivul lor. Deși au existat decese și răniri grave ale albanezilor, insurgența în Glodjane a fost departe de a se opri. A fost, de fapt, unul din cele mai puternice centre de rezistență, ce urma să devină în cadrul apropierii războiului, potrivit Wikipedia.
Intervenția Occidentului
După experienţele din Croaţia, Bosnia şi Herţegovina şi temându-se de extinderea conflictului în Macedonia de Nord, ţările occidentale, cu SUA în frunte, au decis să intervină şi să pună capăt acestor violenţe, chiar dacă rezultatul nu avea să mulţumească pe nimeni.
Pentru a-l constrânge pe Miloşevici să se retragă din Kosovo, NATO a recurs la o campanie de bombardamente între 24 martie şi 10 iunie 1999. La 10 iunie 1999, Kosovo trece sub administraţia ONU în virtutea rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate. A urmat o perioadă de incertitudine cu privire la statutul Kosovo.
Kosovo și-a declarat independența în 2008
În cele din urmă, la 17 februarie 2008, Kosovo - 1,8 milioane de locuitori - şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, recunoscută de 110 ţări până acum. Însă Serbia continuă să o considere un vechi teritoriul al său. Ba mai mult, îi încurajează pe sârbii din Kosovo să sfideze autoritatea Priştinei.
În prezent, Serbia nu recunoaşte posturile de frontieră cu Kosovo, ci le consideră doar puncte administrative de trecere. Din 1999, Kosovo se află sub protecţia internaţională a KFOR.
