Recunoașteți personajul? Artistul care a murit singur și sărac. De ce n-a vrut să aibă copii?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 16.04.2024 - 11:33
Marele artist care a murit singur, sărac și uitat - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Cu Sergiu Nicolaescu
batran

Personajul din imagine a fost un mare artist care a murit singur și sărac, deși, cândva, era unul dintre cei mai iubiți și apreciați cântăreți ai țării. N-a vrut să aibă copii, dintr-un motiv întemeiat, așa că a murit, într-o zi de 17 aprilie, singur, sărac și uitat.

SHARE

Recunoașteți personajul? Artistul care a murit singur și sărac a fost, cândva, unul dintre cei mai iubiți și populari intepreți din România. N-a avut pensie, soție, nici copii, așa că prețul plătit pentru viața liberă pe care a dus-o înainte de 1990 a fost dramatic.

Pelicula i-a reținut cel mai bine imaginea în filmul „Nea Mărin miliardar”. Pe 17 aprilie se âmplineasc 17 ani de la moartea sa.

Recunoașteți personajul? Artistul care a murit singur și sărac. De ce n-a vrut să aibă copii?

Chiar și astăzi, mulți români tresar și se lasă purtați de nostalgii, atunci când aud marele succes de pe vremuri, „Hai acasă”, interpretat de Gil Dobrică.

Poate că numele acestuia nu mai spune prea multe generațiilor tinere, dar, cândva, era unul dintre ei mai iubiți și apreciați artiști ai țării.

Vocea sa unică, guturală era inconfundabilă. A fost - cum am spune acum - „regele coverurilor”, în repertoriul său aflându-se preponderent melodii ale unor celebrități mondiale.

Printre acestea se numărau Aretha Franklin, Otis Redding, Arthur Conley, Little Richard, Hendrix, Beatles, Rolling Stones, fapt ce îi va atrage marea popularitate în rândul publicului.

Dar eroul și idolul său a fost Ray Charles, pe care a avut ocazia să-l întâlnească, în 1996, la „Cerbul de Aur” de la Brașov. 

Citește și: Recunoașteți personajul? Primul actor care a jucat un haiduc în celebra serie. A avut patru soții

„Majestate, i-a spus Gil Dobrică, vă aştept şi vă iubesc de 33 de ani”. Cei doi s-au îmbrăţişat câteva clipe, pentru a pecetlui legătura ce îi unise atât timp.

„Este cea mai frumoasă zi din viața mea”, a mărturisit artistul român la acel moment. De altfel, după moartea sa, familia i-a pus pe crucea din cimitir o poză de la întâlnirea cu Ray Charles.

Gil Dobrică s-a născut pe 14 februarie 1946, în comuna Dăbuleni, județul Dolj, într-o familie cu nouă copii, Gil fiind cel mai mic.

La 14 ani și-a luat fratele cel mare și a plecat la Craiova, la școala de meserii, unde a devenit strungar.

Ray Charles a fost idolul său

Un coleg de muncă era un mare iubitor de muzică și i-a insuflat viitorului solist pasiunea pentru Ray Charles.

Gil a început să cânte piese rock și soul de la 17 ani: cânta pentru studenți, gratis, la Clubul Uzinei „7 noiembrie“ și îi detrona pe cei care cântau jazz, swing, foxtrot, conform teatrultanase.ro.

În anii 1970, la îndemnul unor prieteni, vine în Capitală. Primul pas important la Bucuresti a fost când s-a angajat la barul Atlantic, apoi la Athénée Palace și Continental. La acea vreme fiecare bar avea balet, orchestră, se cânta în engleză, live.

Cu Sergiu Nicolaescu, la filmările pentru „Nea Mărin miliardar” - Foto: Facebook/Studiourile Buftea

Tot în 1970, colaborează cu grupul Sfinx, iar doi ani mai târziu, cu Roșu și Negru. Apare în spectacole de muzică și poezie, la Teatrul „Lucia Sturza-Bulandra”, alături de Florian Pittiș și Ion Caramitru.

Citește și: Recunoașteți personajul? Sfârșitul tragic al unui mare artist. „Ajută-mă, nu vreau să mor!”

Realizatorul de televiziune Ovidiu Dumitru a fost cel care l-a introdus pe Gil Dobrică și în lumea micului ecran

„Cănd l-am cunoscut pe Gil era tănăr, avea succes, cănta la baruri timp de trei anotimpuri, iar toată vara Litoralul era al lui. Circula mult cu autobuzul, mergea pe jos, nu cred că a avut carnet vreodată. Era un sportiv de felul lui.

Avea o carismă extraordinară. Şi la radio a căntat mult, dar el era omul barurilor. Ţin minte, atunci cănd venea Nicuşor (n.r. - Ceauşescu) la barul lui Păunescu (n.r. - Viorel Păunescu) nu se mai putea intra.

Acolo veneau tot felul de oameni. Dacă Gil vedea că nu este lăsat să intre pe post nu se ruga, mergea mai departe pe drumul lui, aşa că in acea lume se simţea mai liber şi fericit”, a dezvăluit Dumitru, potrivit jurnalul.ro.

Dar cel mai cunoscut hit al artistului avea să fie nu o melodie de-ale lui Ray Charles, ci una a cântărețului american de folk, John Denver, „Take Me Home, Country Roads”.

Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor cu viață de boem care a murit în mizerie

Varianta românească intepretată de Gil Dobrică a purtat numele de „Hai acasă” și a străbătut deceniile, devenind „brandul” carierei sale.

A apărut în filmul „Nea Mărin miliardar”

În 1979, i s-a oferit o apariție cinematografică în filmul „Nea Mărin miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Pelicula a păstrat imaginea unui Gil Dobrică în plină putere și glorie, el apărând în scenele de final ale celui mai vizionat film românesc din istorie. 

Cântărețul a mai apărut, anul următor, în 1980, și în pelicula „Mireasa din tren”, regizată de Lucian Bratu, cu Gheorghe Visu, Mirela Leonte, Dorel Vișan, Radu Gheorghe și Răzvan Vasilescu printre protagoniști.

Gil Dobrică a murit, măcinat de boli, la 17 aprilie 2007, la vârsta de 61 de ani - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”

Gil Dobrică a colindat, de asemena, toată țara, cu Cenaclul Flacăra și cu „Serbările Scânteii Tineretului“, popularitatea sa atingând cote maxime.

Dar, după 1990, situația s-a schimbat dramatic. Artistul n-a mai fost solicitat pentru spectacole ori de televiziuni.

Timpurile, dar și muzica în sine, au suferit o transformare radicală, Gil Dobrică devenind, brusc, un cântăreț despre care se vorbea deja la trecut.

Trăind liber și fără alte responsabilități timp de decenii, Gil n-a avut pensie, nici soție și nici copii.

„Nevestele vor copii şi cum aş fi crescut eu copii? Cărându-i dintr-un turneu într-altul? În meseria mea, căsătoriile se fac şi se desfac aiurea”, a explicat Gil Dobrică pentru ziarele vremii.

Citește și: Bolnav, Cornel Constantiniu renunță la muzică la 50 ani. Vestea grăbește sfârșitul fratelui geamăn

Deși a mai colaborat în ultimii ani de viață cu  trupa Nightlosers, condusă de Hanno Hoefer și Jmi Laco, Gil Dobrică a fost consumat de numeroase depresii.

S-a îmbolnăvit de gută și pneumonie, dar și de tristețea că publicul l-a uitat.

A încetat din viață la 17 aprilie 2007, iar marea sa dorință a lui Gil Dobrică a fost ca slujba de pomenire să aibă loc la Biserica Madona Dudu din Craiova și să i se pună un CD cu Ray Charles, potrivit adevarul.ro.

A fost înmormântat în Cimitirul Ungureni, acolo unde se află cavoul familiei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te