Kremlinul râde de zvonurile că Putin ar avea sosii și spune că președintele Rusiei e sănătos

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 24.10.2023 - 16:25
Kremlinul râde de zvonurile că Putin ar avea sosii și spune că președintele Rusiei e sănătos - Foto: Profimedia Images

Kremlinul a negat o informaţie apărută în media potrivit căreia preşedintele Vladimir Putin ar fi bolnav şi a respins totodată zvonurile persistente potrivit cărora acesta ar folosi sosii atunci când este nevoie să apară în public.

SHARE

"Totul este în regulă cu el, este absolut un alt fals", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre o relatare, fără sursă, a unui canal rusesc Telegram, preluat de unele media occidentale, potrivit căruia preşedintele ar fi suferit o problemă gravă de sănătate duminică seara, relatează News.ro, citând Reuters.

Kremlinul a publicat marţi la prânz un comunicat însoţit de trei fotografii în care Vladimir Putin apare în biroul său la o întâlnire cu vicepremierul Denis Manturov, ministrul industriei şi comerţului.

Citește și: FOTO S-a descoperit cum arată sosiile lui Putin și în ce zone de război au fost trimise. Seamănă 50%

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a râs, pe de altă parte, ca răspuns la o altă întrebare referitoare la folosirea unor sosii şi a negat că Putin ar avea vreuna. "Aceasta face parte din categoria păcălelilor informative absurde pe care o serie întreagă de media le discută cu o tenacitate de invidiat. Acest lucru nu stârneşte nimic altceva decât un zâmbet", a declarat Peskov.

Putin, un pasionat de judo care a cultivat mult timp o imagine de om activ şi bărbat în formă, a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie. El îşi menţine un program intens de întâlniri şi apariţii publice, multe dintre ele televizate. 

Citește și: Daily Mirror: Putin ar fi intrat duminică în colaps cardiac. Avea convulsii. A fost resuscitat

Programul său recent a inclus o vizită în China, săptămâna trecută, cu opriri în două oraşe ruseşti la întoarcere.

Într-un interviu acordat în 2020, Putin a negat zvonurile persistente potrivit cărora ar folosi sosii, deşi a recunoscut că i s-a oferit în trecut posibilitatea de a folosi una din motive de securitate.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te