Un bebeluș a fost salvat prin telefon, de un dispecer ISU după ce s-a înecat cu picături de colici

DE Octavia Constantinescu | 07.02.2024 - 16:47
Un bebeluș a fost salvat prin telefon, de un dispecer ISU după ce s-a înecat cu picături de colici  - Foto: Profimedia / imagine cu caracter ilustrativ
Un bebeluș a fost salvat prin telefon, de un dispecer ISU după ce s-a înecat cu picături de colici - Foto: Profimedia / imagine cu caracter ilustrativ

Un bebeluș a fost salvat prin telefon, de un dispecer ISU după ce s-a înecat cu picături de colici. Bărbatul a explicat totul pas cu pas la telefon.

SHARE

Un bebeluș a fost salvat prin telefon, de un dispecer ISU după ce s-a înecat cu picături de colici. Bărbatul a explicat totul pas cu pas la telefon. 

A fost salvat prin telefon după ce s-a înecat 

Un dispecer ISU este eroul unei familii din Cluj, după ce a salvat un bebeluş de numai trei luni. Nou-născutul s-a înecat cu picături de colici, administrate după ce a băut lapte, iar părinţii au sunat la 112.

Bărbatul a reuşit să explice pas cu pas, la telefon, manevrele care i-au salvat copilului viaţa. Întreaga poveste a fost împărtăşită pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj şi a strâns deja sute de like-uri. 

Totul a început cu un apel disperat la 112, prin care mătuşa unui baietel de 3 luni a anunţat că nepotul ei nu mai respiră. Alături de ea era şi tatăl, care şi-a dat seama că cel mic s-a înecat cu lapte, pentru că tocmai ce mâncase.

Citește și: Răzbunarea copiilor. Sună la 112 și spun că sunt în pericol. Poliția caută să-i pedepsească legal

Redăm mai jos convorbirea:

"Cazurile cele mai dificile pentru noi sunt cele în care copiii au nevoie de ajutor. Deși e vital să ne păstrăm calmul și să acționăm conform protocoalelor, involuntar, un gând tot merge spre acasă. Mai ales dacă avem, la rândul nostru, familie.

Florin este tatăl unui băiețel de cinci luni, lucrează în dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj, iar intervenția primită în această dimineață îi va rămâne întotdeauna în suflet.

Printr-un apel la numărul 112 s-a anunțat faptul că un bebeluș de 3 luni este inconștient. Florin a preluat cazul, încercând, în primă instanță, să o liniștească pe mătușa copilului, dar și să obțină informațiile necesare gestionării situației critice.

- Respiră copilul?

- Da, însă foarte greu!

- Știți să aibă probleme de sănătate?

- Nu, dar tocmai ce a băut lapte și i-am dat câteva picături pentru colici. Probabil că s-a înecat!

- În regulă, vă rog să mă ascultați cu atenție până când vine ambulanța!

Starea copilului s-a agravat, așa că Florin și-a dat seama că fiecare secundă contează. I-a spus femeii să îl pună pe bebeluș pe brațul tatălui și a cerut să vorbească cu el. În paralel, echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean era deja pe drum spre Tritenii de Jos.

A explicat pas cu pas ce trebuie să facă

- Vă rog să îl țineți pe brațul dumneavoastră și cu podul celeilalte palme să îl loviți în spate, ușor, de jos în sus!

- Niciun rezultat!

  • Vă rog să continuați!

Citește și: Mărturia unei fete care s-a întors din morți: Nu exista nicio durere. Erau 2 figuri care mă chemau

În cele din urmă, manevrele explicate de colegul nostru au avut succes. Copilul a început să respire și să-și revină până la sosirea ambulanței. Prin stație s-a transmis către dispecerat și vestea mult așteptată: „Am ajuns. Copilul e bine!”

Plutonier adjutant Florin Oneț nu este la prima intervenție de acest fel. De-a lungul carierei sale, a explicat și altor părinți cum să efectueze manevrele de resuscitare în cazul bebelușilor. Și atunci, bucuria a fost de nedescris, deși recunoaște că și-ar dori ca astfel de cazuri să nu existe. Tocmai de aceea, insistă pe importanța cursurilor de prim-ajutor!

Felicitări, Florin! Prin gestul tău un copilaș trăiește!".

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te