Asasinarea omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea român urmărit internațional, adus în țară

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 01.05.2024 - 09:31
Asasinarea omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea român urmărit internațional, adus în țară - Foto: captură ecran

Al doilea român urmărit internațional în dosarul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu a fost adus în țară. A fost prins în Irlanda.

SHARE

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda, a anunţat IPJ Sibiu.

Asasinarea omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea român urmărit internațional, adus în țară

"În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat.

Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă. Bărbatul a fost identificat în urma schimbului de informaţii realizat de poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR cu partenerii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Citește și: Suspecții crimei de la Sibiu, dați în urmărire de Poliție. Cine sunt atacatorii lui Adrian Kreiner

Acesta urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor", precizează sursa citată.

Totodată, Poliţia Română continuă activităţile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat bănuit în cauză.

În 6 noiembrie 2023, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Kreiner a decedat ulterior la spital. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri.

Citește și: Crima de la Sibiu. Adrian Kreiner, executat în stil mafiot. A fost pândit dintr-o casă părăsită

Doi dintre cei trei bărbaţi care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia - Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord - Marian Cristian Minae.

Laurenţiu Ghiţă a fost adus în ţară în decembrie 2023.

Al treilea bărbat implicat în crimă, Cosmin Costinel Zuleam, nu a fost încă prins.

Un complice al criminalilor, Ilie Sitariu, cel care le-a fost călăuză, a fost prins în ţară şi condamnat recent la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te