Una dintre marile dispute geopolitice ale momentului, potențată de conflictul din Ucraina, este aceea dintre reprezentanții așa numitei școli realiste, al cărei cel mai cunoscut exponent este profesorul american John Mearsheimer, care susțin că principalul responsabil pentru războiul din Ucraina și reacția agresivă a Moscovei este expansiunea NATO în Est, și ceilalți care spun că e vorba doar de un pretext, motivul real fiind vechile ambiții imperiale ale Rusiei care au fost temporar abandonate în anii 1990 dar au revenit în forță în perioada lui Putin.
Dan Dungaciu le dă parțial dreptate „realiștilor” în privința acuzei că extensia NATO a fost gestionată prost dar consideră că maniera în care reacționează Rusia nu e nici pe departe surprinzătoare, ea se comportă ca orice mare putere, „cinic și fioros”.
Asta nu este o scuză pentru invazia Ucrainei, dar, spune el, trebuie să fim conștienți că marile puteri văd lumea în chip diferit. Țări ca Rusia sau China nu văd lumea constituită din state independente care își aleg singure soarta ci prin prisma sferelor de influență.
Un alt factor de care trebuie să ținem cont e acela că în prezent asistăm în Rusia la o competiție cu simbolistică istorică: cine e cel mai mare lider rus, Stalin sau Putin? La fel cum în Turcia e în curs una similară, între Ataturk și Erdogan.
Aceasta este maniera în care ar trebui să privim în mod realist și situația complicată și periculoasă din Ucraina și din întregul areal al Mării Negre. Ceea ce înseamnă că suntem puși în fața unei dileme morale, aceea în care ești nevoit să alegi între bine și adevăr, atunci cînd îți enunți obiectivele.
Mai jos partea a doua a interviului.
Cât de justificate sunt temerile legate de un al doilea mandat al lui Trump
Dar ca să ne reîntoarcem la NATO, cît de justificate sunt temerile europene legate de un al doilea mandat Trump? În opinia sa sunt în mare măsură exagerate. Am ajuns în situația ridicolă în care inclusiv publicații prestigioase au ajuns să-l pună pe Trump într-o galerie de lideri alături de Putin și Xi Jinping.
Dar poate că aceste exagerări nu sunt chiar întâmplătoare. Pentru că o posibilă revenire a acestuia la Casa Albă le-ar oferi unor lideri, precum Emmanuel Macron, justificarea pentru o îndepărtare de Statele Unite și reluarea demersului Europei suverane în paralel cu al aceluia de federalizare a Uniunii Europene.
Ambele proiecte au fost temporizate de pandemie și de războiul din Ucraina dar asta nu înseamnă că s-au evaporat. Numai că din punctul de vedere al capacității militare, al influenței politice și în tot mai mare măsură datorită faptului că în materie de tehnologie se află serios în urma Americii și Chinei, ambițiile UE de a deveni un actor global major sunt extrem de problematice.
Într-un alt tronson al dialogului am discutat despre obiectivul strategic al Rusiei în Ucraina, despre cât de realist este obiectivul Kievului de a recupera în întregime teritoriile ocupate de ruși și despre cît de vulnerabilă este Republica Moldova pe plan politic intern și în context regional, cît de mult depinde soarta acesteia și a proiectului său de integrare europeană de ceea ce se întîmplă pe frontul din Ucraina.
Rusia dorește ca partea din Ucraina rămasă neocupată să fie nefuncțională ca stat, spune Dan Dungaciu. Iar dacă se va ajunge la o eventuală negociere între Occident, în principal Statele Unite și Rusia pe Ucraina „Republica Moldova va fi probabil în menu”.
Nu și România, dar vom și noi sever afectați de noul context geostrategic. „Primul dușman al doamnei Maia Sandu, care va intra în acest an în alegeri, este războiul din Ucraina. Tropăitul forțelor rusești de pe frontul ucrainean se aude la Chișinău”, crede Dan Dungaciu.
Ea are în acest moment cam o treime din voturi și se poate baza în mare măsură și pe un vot favorabil în diasporă dar probabil asta nu va fi îndeajuns, mai are nevoie să atragă încă o parte din „electoratul gris”, cel care ar vrea în Occident dar nici nu dorește să se rupă complet de Rusia.
