''Peter s-a luptat până la capăt, dar nu a putut câştiga bătălia. El a murit înconjurat de cei dragi'', au declarat apropiaţi ai jurnalistului, care avea 64 de ani.
De Vries a fost împuşcat pe 6 iulie după ce a ieşit dintr-un studio de televiziune din Amsterdam unde participase la un talk-show în calitate de invitat.
Câteva ore mai târziu, pe baza declaraţiilor unor martori şi a înregistrărilor de pe camerele de supraveghere video, doi bărbaţi au fost arestaţi pe o autostradă la 60 de kilometri de Amsterdam. Ei au fost identificaţi ca fiind Kamil E., un cetăţean polonez de 35 de ani care trăieşte în sud-estul Ţărilor de Jos, şi Delano G., un tânăr de 21 de ani din Rotterdam.
De Vries era un cunoscut reporter pe probleme de criminalistică din Ţările de Jos şi apărea deseori ca apărător al victimelor sau martorilor la procese.