Grupul Wagner a confiscat o parte din zăcămintele de petrol și gaze din Siria pentru a le proteja pentru guvernul Assad și războiul împotriva propriei populații.
Mercenarii ruși câștigau o parte din veniturile din producție, potrivit oficialilor de informații americani.
Mercenarii Wagner i-au atacat pe americani în Siria. Au pierdut 350 oameni și artileria
Însă nu le ajungea. De aceea, au plănuit să pună mâna pe rafinăria de petrol Conoco după ce intrau în provincia Deir al-Zour, aflată sub controlul forțelor kurde de la SDF, aliații americanilor.
Provincia Deir al-Zour, bogată în petrol, se învecina cu Irakul. Râul Eufrat a împărțit facțiunile aflate în conflict, astfel că Rusia era pe o parte a fluviului, iar Statele Unite – și ISIS – pe cealaltă parte, așa cum conveniseră președintele american Barack Obama și omologul său rus, Vladimir Putin.
Însă, rușii nu aveau de gând să respecte înțelegerea. Astfel, în noaptea de 7 spre 8 februarie 2018, una dintre puținele ciocniri directe dintre americani și ruși a avut loc în cadrul bătăliei pentru rafinăria de gaze Conoco de pe malul estic al râului Eufrat.
Publicația War Horse a reușit să discute cu trei soldați americani care au luptat în acea noapte.
Americanii au estimat forța totală a mercenarilor ruși plus miliții pro-Assad care avansau spre rafinărie la nivel de batalion – 500 de mercenari și luptători pro-Assad și 27 de vehicule.
Ofensiva a început cu bombardarea teritoriului fabricii cu foc de tancuri, artilerie mare și mortiere. O parte din artileria rușilor a fost distrusă de rachetele UAV MQ-1 Predator.
15 minute de dialog intens Washington-Moscova
După aceea, oficialii militari americani au încercat timp de 15 minute să contacteze Moscova pentru a opri atacul. Kremlinul a negat că ar fi fost forțele lor.
Atunci, americanii au tras focuri de avertisment și pentru că blindatele inamice continuau să înainteze, a început lupta.
Mercenarii Wagner aveau un sistem sol-aer care făcea imposibil ca aeronavele americane să atace.
Abia după ce oficialii de la Washington au vorbit cu omologii lor ruși, sistemul sol-aer a fost oprit, deși se negase că ar fi trupele ruse, ceea ce a permis aeronavelor americane să se întoarcă și să atace.
Citește și: VIDEO Marea Britanie a livrat Ucrainei rachetele devastatoare Storm Shadow pentru atacuri în Crimeea
De remarcat, deși aveau bombardiere, rușii nu au trimis niciun avion de luptă în sprijinul mercenarilor, pentru că se nega orice legătură între aceștia și Kremlin.
Americanii au intervenit în ajutorul aliaților SDF aflați în rafinărie cu Forța de Reacție Rapidă (QRF), formată din mai puțin de 50 de pușcași marini și Berete Verzi.
Forțele Speciale Americane au avut la dispoziție mai multe M-ATV-uri și MRAP-uri. Vehiculele erau înarmate cu module de luptă controlate de la distanță cu mitraliere de 12,7×99.
Citește și: VIDEO Cum fug rușii din Bahmut. Prigojin, urmărit de securitate pentru că l-a insultat pe Putin
Infanteria inamică a reușit să ajungă la o distanță mai mică de 1 km, dar a fost oprită prin foc de mitralieră.
Apoi toate cele 10 tancuri inamice au intrat în ofensivă. Americanii nu aveau arme antitanc și nici nu erau siguri că li se va acorda sprijin aerian.
Elicopterele Apache au distrus toate tancurile inamice
Potrivit noilor date, după ce rușii au oprit sistemul sol-aer, două elicoptere de atac AH-64 Apache au jucat un rol decisiv în înfrângerea mercenarilor ruși, majoritari în forța atacatoare.
Elicopterele au fost cele care au reușit să distrugă 9 din 10 tancuri și 6 tunuri ale grupului blindat inamic.
Forțele Speciale Americane apreciază că rușii au pierdut 350 de soldați în acea noapte. Porniseră la o luptă de noapte fără sisteme de vedere pe timp de noapte și au ratat toate țintele posibile.
Cu două ore înainte de zori, Washington și Moscova au hotărât o încetare a focului, ceea ce a permis rușilor și milițiilor pro-Assad să-și încarce morții și răniții și să se întoarcă la pozițiile lor.
Oficialii Moscovei au susținut că doar cinci cetățeni ruși au murit, dar înregistrările audio ale soldaților Grupului Wagner au arătat că sute de mercenari au fost uciși.
În schimb, niciun american nu a fost rănit în timpul bătăliei. Echipamentul lor le-a dat posibilitatea să urmeze strategia „punct ochit-punct lovit”, iar sprijinul aerian a fost decisiv.