RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani? vă spunem potrivit legii pensiilor, dar și pe baza a doua exemple.
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are, vă spunem potrivit noii legi a pensiilor care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024. De asemenea, avem un exemplu concret.
De ce românii pensionați înainte de 2001 iau pensie mai mică la recalculare? Asta în condițiile în care e vorba și de sute de lei pe lună. Răspunsul este simplu: la recalculare nu se ține cont de sporurile, primele, orele muncite sâmbăta, suplimentare avute acești pensionari.
A muncit 35 de ani și va primi 1.600 lei în plus la pensie la recalculare. În ce an s-a pensionat? este o surpriză. Este vorba de anul 2024, în luna aprilie. Asta face speța cu atât mia interesant cu cât e pensionar din 2024.
OFICIAL Primii pensionari află ce pensie iau la recalculare încă din luna mai, potrivit calendarului recalculării pensiilor. Cât va fi creșterea? Nu e o regulă, dar avem formula pe care o și prezentăm.