Noul drog care face ravagii pe piața din România. Costă până la 500 lei și poate aduce moartea. Ce transmit polițiștii și la ce trebuie să fie consumatorii atenți?
Șeful Gărzii de Mediu, Andrei Corlan, a declarat că arderea ilegală a gunoaielor ia amploare în România, iar amenzile nu îi opresc pe cei care întreprind astfel de activități. Corlan susține că ar trebui să existe consecințe penale pentru a stopa fenomenul.
Un tribunal ucrainean a dispus vineri ca ministrul agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat. Acesta a fost acuzat cu privire la implicarea sa în achiziţionarea ilegală de teren aflat în proprietatea statului, în valoare de 7 milioane de dolari.
O tânără în vârstă de 29 de ani s-a trezit cu o amendă acasă pentru că ar fi încălcat niște reguli de circulație într-un oraș în care nu a fost niciodată. Femeia a rămas fără cuvinte când a primit plicul.
Ce au pățit doi bărbați după ce și-au cumpărat permise false de pe net. Unul avea 4 clase. Iată cum a ieșit totul la iveală și ce se întâmplă cu cei doi?