Comoară arheologică dezgropată după 3.000 de ani în Covasna. Se ascundea între casele oamenilor. Despre ce este vorba și ce spun specialiștii?
VREMEA face ravagii în România. Ploi torențiale, grindină și inundații. Care sunt zonele vizate? Plouă neîntrerupt de aseară, iar pompierii intervin la foc continuu.
Un olandez a povestit motivul pentru care a cumpărat două case din județul Sibiu și cum își dorește să le valorifice, dar și cum vede el situația politică din România.
În ce țară există peste 9 milioane de case nelocuite? Acest număr astronomic este aproape egal cu cel al locuințelor din toată România. Și, totuși, acest fenomen se înregistrează într-unul dintre cele mai dezvoltate state de pe glob.
În ce condiţii e mai bine să îţi iei casă, pe credit, în vremuri tulburi ca acestea? Cele mai avantajoase sunt creditele din Programul Prima Casă, pentru că au avansul cel mai mic.