Cum arătau orașele Daciei Romane? După 106 d.Hr, anul cuceririi regatului condus de Decebal de către legiunile lui Traian, „fața” noii provincii anexate de Imperiu s-a modificat „după chipul și înfățișarea” Romei. Iar unul dintre punctele de atracție a devenit amfiteatrul.
Cine a fost principele Transilvaniei ce a vrut să unească Țările Române? Nu doar Mihai Viteazul, ci și unul dintre contemporanii săi a avut în minte aducerea celor trei principate sub aceeași conducere și crearea unei noi Dacii. Personajul respectiv a avut, însă, o fire sucită.
Care a fost cauza războaielor daco-romane, de fapt? Istoria conflictelor între cei pe care-i considerăm strămoșii noștri a avut rădăcini mai vechi decât înfruntarea Decebal-Traian Cucerirea Daciei, în anul 106 d. Hr, a fost doar finalul unor evenimente derulate pe multe decenii.
August 2021 a fost, de exemplu, prima lună din istoria automobilului în care cota de piață a mașinilor electrificate a depășit-o pe cea a celor cu motoare diesel în Europa.
Industria auto duduie în România. Peste 90.000 de mașini Dacia și peste 62.000 de mașini Ford au iești pe porțile uzinelor de la Mioveni și Craiova în primul trimestru din 2024, cu 7,1% mai multe decât în același interval din 2023.